Episcopul Macarie al Europei de Nord şi-a serbat onomastica alături de românii din Haugesund - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Macarie al Europei de Nord şi-a serbat onomastica alături de românii din Haugesund

[2025-01-20]
de Alexandru Boboc

Episcopul Macarie al Europei de Nord a slujit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, ocrotitorul său spiritual, în oraşul norvegian Haugesund.
Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia românească „Sfinţii Cuvioşi Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul”, care şi-a serbat hramul.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să fie recunoscători pentru binefacerile primite: „De multe ori Îl întâlnim pe Dumnezeu în cale, ne ascultă rugăciunea, ne dăruieşte tămăduire, însă de foarte multe ori uităm să ne întoarcem şi să Îi mulţumim, arătându-I recunoştinţa noastră”.
„Dumnezeu nu se simte jignit sau ofensat când noi uităm să Îi mulţumim şi să ne arătăm recunoştinţa, însă Îl doare nespus de mult, aşa cum L-a durut şi pentru cei 9 bărbaţi vindecaţi de lepră care nu s-au întors să Îi aducă mulţumire, L-a durut şi Îl doare fiindcă nu răspundem la dragostea Sa nemărginită faţă de noi”.
„Niciodată nu ne putem ridica la măsura dragostei Sale, fiindcă noi cunoaştem că dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare, mai puternică decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu, dar trebuie să Îi aducem mulţumire, laudă şi în felul acesta răspundem şi noi, cu măsura noastră puţină, dragostei şi purtării Sale de grijă”.
La finalul slujbei, credincioşii l-au felicitat pe Preasfinţitul Părinte Macarie, cu ocazia onomasticii, iar ierarhul le-a oferit daruri copiilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 242, Ultimul acces: 2026-10-03 02:37:21