Reculegere la început de Post pentru Misionarii Milostivirii Divine - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Reculegere la început de Post pentru Misionarii Milostivirii Divine

[2024-02-20]
foto: ARCB.ro
În perioada 16 – 18 februarie 2024, Misionarii Milostivirii Divine s-au reunit la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni pentru două zile de reculegere spirituală. Prelegerile au fost ţinute de către pr. Emil Moraru, care a condus meditaţiile şi discuţiile grupului. Acestea au avut în centru pregătirea unui parcurs spiritual rodnic pe durata Postului Sfintelor Paşti, precum şi modelul de trăire al Sfintei Faustina. De asemenea, vineri, 17 februarie, grupul s-a rugat Calea Crucii a Milostivirii Divine în biserica Sfânta Maria, Regina Carmelului.

În prelegerea din deschidere, pr. Emil Moraru a arătat că Postul Mare este un pelerinaj, o călătorie către Dumnezeu şi Milostivirea Sa, expresie vie a iubirii Sale pentru oameni. Este o trecere de la robia păcatului la libertatea harului, a virtuţii, dar şi o călătorie către ceilalţi, către fraţi, cei mai slabi, cei mai fragili. Făcând referire la Evanghelia după Marcu, a evocat ispitele la care a fost supus Isus de către Satana, după retragerea Sa în deşert, unde a petrecut 40 de zile şi 40 de nopţi în post şi rugăciune. Modelul pe care Isus l-a lăsat este cel al luptei spirituale, în care creştinul reuşeşte să învingă dacă se încrede în Dumnezeu, în Cuvântul Său, prin rugăciune şi penitenţă. Acest lucru este posibil, Isus ne învaţă acest lucru şi ne dă puterea să facem aceasta.
Călătoria Postului Mare ne duce astfel să descoperim că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul şi limita noastră, decât înfrângerile noastre. La capătul acestei călătorii de 40 de zile, Domnul Isus ne aşteaptă cu braţele deschise, răstignit din iubire pentru noi. El este puterea noastră pentru a învinge orice ispită, a mai subliniat pr. Emil Moraru. Nu este întâmplător nici faptul că Domnul Isus leagă sărbătoarea Învierii Sale, Paştele, la capătul pătimirilor Sale, de Sărbătoarea Milostivirii, cerându-i Sfintei Faustina, aşa cum arată în jurnal, ca aceasta „să fie sărbătorită solemn în prima duminică de după Paşti”.
De altfel, Sfânta Faustina ne îndeamnă şi prin exemplul său să trăim Postul Mare ca un timp de o intensitate spirituală crescută, în care comuniunea, unirea cu Isus să fie una cât mai profundă şi autentică, pentru a cinsti pătimirea şi moartea Celui Milostiv, în pregătirea Sărbătoririi Învierii Sale de Paşti. (Luminiţa Sălăgeanu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 372, Ultimul acces: 2026-10-02 00:36:55