Pr. François-Xavier Bustillo: Fraternitatea pascală. A povesti viaţa comunitară[2024-02-01]La Editura Serafica a apărut volumul „Fraternitatea pascală. A povesti viaţa comunitară”, autor François-Xavier Bustillo, traducere Mihai Dămoc. Volumul format 12 x 18 poate fi comandat pentru preţul de 22 de lei de pe Serafica.ro. Cu o prefaţă semnată de Arhiepiscopul Jean-Pierre Grallet, această carte reprezintă o adevărată pledoarie pentru redescoperirea vieţii fraterne ca pe o celebrare continuă a bucuriei pascale. Adresată în mod special fraţilor franciscani, dar şi altor grupuri sau comunităţi ecleziale sau familiale care caută să aprofundeze comuniunea în credinţă ca formă de viaţă, reflecţiile din paginile de faţă pot fi privite din dublă perspectivă: fie ca un mic îndreptar de atitudini pentru fraţii care deja împărtăşesc viaţa fraternă, fie ca un fel de „mic tratat de dezvoltare personală vocaţională” pentru fraţii aflaţi la început de drum.Excelent psiholog şi cunoscător al realităţilor din conventele franciscane, pr. François-Xavier Bustillo împleteşte elegant revelaţia biblică şi progresul contemporan, rezultând o radiografie exactă a vieţii comunitare, cu toate dificultăţile, tentaţiile dar şi împlinirile care derivă din ea. Scrise sub forma unui dialog între un preot cu experienţă şi un frate mai puţin iniţiat în toate subtilităţile psihologice şi sociale pe care le presupune o astfel de formă de viaţă, paginile de faţă amintesc, prin intensitate, coerenţă şi veridicitate de alte dialoguri celebre, în special de cel dintre Sfântul Francisc şi fratele Leon, dintre Sfântul Ioan al Crucii şi Tereza din Avila, sau dintre Sfântul Ignaţiu şi Francisc Xaveriu. Părintele Bustillo nu se sfieşte să atingă teme delicate cum ar fi lipsa acută a vocaţiilor din ziua de azi sau pervertirea lor, lipsa de comunicare dintre fraţii care se află în convente, pericolele folosirii în exces a noilor mijloace de comunicare (în special internetul şi telefonul mobil), tendinţa de „îmburghezire” a unor convente şi transformarea lor în simple ONG-uri, lipsite de carisma iniţială. De asemenea, autorul nu ezită să vorbească despre importanţa depunerii voturilor şi considerarea lor ca fiind desuete şi inadecvate unor timpuri în nevoi de evanghelizare care nu mai corespund, în aparenţă, cu principiile care au stat la baza fondării Ordinului. Cele patru capitole distincte ale cărţii vorbesc despre „ierburi”, „rădăcini” şi „roade” ale vieţii comunitare, văzută ca un organism viu care, cu atât mai mult în aceste timpuri agnostice, trebuie să aibă mereu în faţa ochilor şi în suflet revelaţia biblică, unică sursă de reinventare şi trăire a Triduum-ului pascal, care este inima viziunii fraterne. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 495, Ultimul acces: 2026-10-03 05:39:52
|
Timp total: 0.04s...
[]:1