Ziua Tineretului Ortodox: În Episcopia Caransebeşului vor fi organizate patru reuniuni dedicate tinerilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Tineretului Ortodox: În Episcopia Caransebeşului vor fi organizate patru reuniuni dedicate tinerilor

[2024-01-31]
de Alexandru Boboc

Episcopia Caransebeşului va organiza patru reuniuni dedicate tinerilor voluntari sau care au beneficiat de activităţile derulate de ATOR Banatul de Munte cu ocazia Zilei internaţionale a Tineretului Ortodox.
Întâlnirile se vor desfăşura în cele patru protopopiate ale eparhiei, la Caransebeş, Reşiţa, Oraviţa şi în parohia Petnic.
„Ziua Internaţională a Tineretului Ortodox va reuni şi în acest an sute de tineri din eparhia noastră, membri activi ai Bisericii noastre, care au beneficiat, fie în calitate de voluntari, fie în calitate de participanţi, de proiectele pe care ATOR Banatul de Munte şi celelalte structuri de tineret din eparhie le propun tinerilor noştri”.
„Vor fi contexte de împărtăşire a valorilor credinţei noastre, dar şi prilejuri de comuniune şi socializare în tinda Bisericii, care le vor oferi participanţilor sentimentul de apartenenţă la Biserica lui Hristos, ca mădulare vii şi active în viaţa şi misiunea acesteia în zilele noastre”, se arată pe site-ul eparhiei.
Cele patru reuniuni se vor desfăşura după un program comun şi vor cuprinde dialog duhovnicesc cu un preot invitat, ateliere de lucru pe teme de actualitate pentru tineri, prezentarea bilanţului pe anul 2023, a principalelor proiecte dedicate tinerilor pentru anul 2024 şi agapa frăţească pregătită de organizatori.
Ziua Internaţională a Tineretului Ortodox, celebrată anual în data de 2 februarie, a fost instituită în iunie 1992, în cadrul celei de a 14-a Adunări Generale a Syndesmos – Organizaţia Mondială a Tineretului Ortodox. În Episcopia Caransebeşului, această zi este marcată prin activităţi specifice încă din 2016.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 466, Ultimul acces: 2026-10-02 18:25:41