Patriarhul Daniel a oferit un fragment din Moaştele Sf. Pantelimon unei parohii bucureştene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel a oferit un fragment din Moaştele Sf. Pantelimon unei parohii bucureştene

[2022-12-14]
de Ştefana Totorcea

Patriarhul Daniel a oferit miercuri un fragment din moaştele Sf. Pantelimon Parohiei Mărcuţa din Bucureşti. Moaştele provin de la mănăstirea demolată de comunişti, care a dat numele unui oraş şi unui cartier bucureştean din apropiere.
„Am oferit, din tezaurul Patriarhiei, un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, care provin de la Mănăstirea Sf. Pantelimon, mănăstire care s-a aflat pe insula din Lacul Pantelimon”, a spus Părintele Patriarh Daniel miercuri, după ce a oficiat slujba de sfinţire a raclei.
„Această mănăstire, care funcţionat în sec. al XVIII-lea, a dat multă vindecare celor bolnavi, pentru că, în apropiere de bisericuţa acestei mănăstiri, s-a aflat şi un spital. De aceea, mănăstirea a devenit loc de vindecare.”
Mănăstirea a fost secularizată în 1863, iar biserica ei demolată în timpul comunismului. Părintele Patriarh Daniel a anunţat că noua biserică dedicată sfântului se află aproape de finalizare. Este mai mare şi mai accesibilă decât cea dinainte, a anunţat Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel a oferit un fragment din Moaştele Sf. Pantelimon parohiei bucureştene Mărcuţa miercuri, 14 decembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu
„Moaştele Sf. Pantelimon (de la vechea mănăstire – n.red.) au fost transferate la o biserică din localitatea Pantelimon şi apoi aduse aici, la Reşedinţa Patriarhală. Mici fragmente au fost dăruite în diferite părţi. Acesta care a rămas la noi a rămas, ca să fie dus înapoi, la Biserica «Sf. Pantelimon».”
Patriarhul Daniel a amintit că biserica fostei Mănăstiri Pantelimon a dat numele Lacului Pantelimon şi oraşului învecinat Capitalei, care are aproximativ 30.000 de locuitori. În această zonă se află Centrul Cultural şi Misionar Familia al Patriarhiei Române.
„Biserica Sf. Pantelimon, deşi jertfită prin demolare, a adus multă mângâiere, alinare, vindecare şi încurajare parohiilor care au primit un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon”, a mai spus Patriarhul României.
Patriarhul Daniel a oferit un fragment din Moaştele Sf. Pantelimon parohiei bucureştene Mărcuţa miercuri, 14 decembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu
„Este pentru noi o bucurie să ajutăm şi această parohie, Mărcuţa, care are o istorie bogată şi o semnificaţie deosebită, pentru că şi acolo a fost cândva un spital în care a fost internat şi poetul Mihai Eminescu.”
„Le dorim părinţilor slujitori şi tuturor credincioşilor închinători la această raclă mult autor de la Dumnezeu şi ne rugăm Sf. M. Mc. Pantelimon Tămăduitorul, Vindecătorul de boli, să dăruiască celor bolnavi alinarea suferinţei şi să le întărească credinţa, dragostea şi nădejdea, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel.
Patriarhul Daniel a oferit un fragment din Moaştele Sf. Pantelimon parohiei bucureştene Mărcuţa miercuri, 14 decembrie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu
„Astăzi este un moment istoric pentru Biserica Mărcuţa, pentru că, deşi este foarte veche, având un trecut impresionant de 436 de ani de istorie şi activitate social-culturală, cu toate acestea, până acum nu a avut sfinte moaşte”, a declarat Părintele Gheorghe Dan, Parohul Bisericii Mărcuţa, după sfinţirea raclei.
„Bucuria este pentru întreaga parohie, pentru spitalul de pe raza parohiei noastre, care poartă numele Sf. M. Mc. Pantelimon, şi pentru întreg cartierul.”
Racla pentru fragmentul de moaşte este din argint şi a fost confecţionată la Atelierele Patriarhiei Române.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 500, Ultimul acces: 2026-10-01 18:58:01