Patriarhul: Din Evanghelie Biserica a învăţat să aibă grijă de cei bolnavi[2020-07-19]de Sorin IoniţePreafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat duminică faptul că din Evanghelie Biserica a învăţat să aibă grijă de cei bolnavi. Patriarhul a făcut referire la textul evanghelic al zilei care prezintă Vindecarea unui om paralizat din Capernaum, dar şi la altele asemenea. „Astfel au apărut în mănăstiri primele infirmerii sau bolniţe, apoi, prin grija Bisericii, primele farmacii şi primele spitale”. „Astăzi avem o mulţime de preoţi de caritate. Aproape toate spitalele din România au câte o capelă sau paraclis în care preotul de caritate, împreună cu cei dornici să ajute pe bolnavi, se roagă pentru ei şi săvârşeşte adesea Sfântul Maslu”, a precizat Părintele Patriarh în omilia rostită la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. „Evanghelia aceasta a vindecării, a iubirii milostive, a rodit de-a lungul veacurilor într-o mulţime de instituţii de îngrijire a bolnavilor, a bătrânilor şi a oamenilor săraci”, a remarcat Patriarhul României. PF Daniel a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. ©Ziarul Lumina „În esenţă, această evanghelie ne spune că de fapt credinţa celor milostivi ajută pe cel bolnav”, a precizat Patriarhul în introducerea a trei teme principale extrase din minunea vindecării de la Capernaum. 1. Boala trupului cheamă pe om să caute vindecarea sufletului de păcate Iisus Hristos cunoştea nu numai boala acestui om paralizat ci şi pocăinţa lui, ca urmare a unei suferinţe îndelungate, a notat Părintele Patriarh. „Prin suferinţă, omul bolnav a ajuns la pocăinţă şi la credinţa că numai Iisus din Nazaret care a vindecat o mulţime de bolnavi îl poate vindeca şi pe el. Iisus, cunoscând suferinţa, pocăinţa şi credinţa acestui bolnav, îi spune: ‹Fiule, iertate sunt păcatele tale›”. „În general Iisus, atunci când numeşte pe cineva dintre oameni ‹fiu› sau ‹fiică›, înseamnă că a descoperit în el credinţă”, a arătat Patriarhul Daniel evocând mai departe clevetirile cărturarilor şi minunea vindecării petrecută după iertarea păcatelor celui paralizat. 2. Iisus vindecă mai întâi sufletul „Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos mai întâi vindecă sufletul omului de păcat şi apoi vindecă şi trupul bolnavului de paralizie. Prin aceasta ne arată că adesea boala trupului este manifestarea văzută a unei boli a sufletului care are nevoie de iertare, de vindecare duhovnicească”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat aici că Mântuitorul nu divulgă păcatul bolnavului şi se arată astfel a fi „Duhovnic şi Doctor desăvârşit”. „El păstrează secretul sau taina vieţii omului bolnav”. „Mântuitorul nu vrea să umilească pe cel care este deja umilit de boală, nu vrea să umilească imaginea publică a unui om care s-a smerit pe sine venind la El în stare de pocăinţă cu speranţa şi cu credinţa că numai Iisus îl poate vindeca”. Patriarhul a spus că Mântuitorul i-a redat celui paralizat sănătatea şi demnitatea, iar de aici Biserica a învăţat să păstreze secretul spovedaniei. 3. Oamenii care aduc pe cel bolnav la Iisus îi reprezintă pe medici În a doua parte a predicii, Părintele Patriarh a vorbit despre oamenii care l-au adus pe bolnav la Iisus. „Aceştia îi reprezintă pe cei care cheamă la Iisus pe toţi cei păcătoşi şi care se roagă pentru cei bolnavi, pe slujitorii Bisericii, dar şi pe toţi credincioşii care au grijă de bolnavi, în mod deosebit pe medicii şi pe întreg personalul medical”. „Atunci când iubirea milostivă a lui Hristos locuieşte în sufletele oamenilor, aceştia devin milostivi”, a continuat Patriarhul. „Creştinul milostiv devine mâinile iubirii milostive a lui Hristos”. „Astăzi, Evanghelia ne îndeamnă să fim milostivi, să fim foarte atenţi, să sprijinim pe cei bolnavi, să căutăm, să-i ducem la biserică şi la medici, să avem grijă de sănătatea lor care este dar de la Dumnezeu”, a spus Patriarhul României. „Prin această iubire milostivă, care devine vindecătoare şi binefăcătoare, arătăm de fapt taina Bisericii ca trup tainic al lui Hristos. Biserica se manifestă prin credinţa clerului şi credincioşilor, dar şi prin lucrarea social filantropică, de milostenie a Bisericii”, a spus Preafericirea Sa. Biserica Ortodoxă Română pune în practică aceste cuvinte ale Evangheliei, fiind un actor principal în menţinerea sănătăţii sufleteşti şi trupeşti a românilor. Drept dovadă sunt acţiunile filantropice din perioada crizei cauzate de actuala pandemie. Ajutorul material şi financiar acordat de Biserică în această perioadă a depăşit 20 de milioane de lei. După ce a participat la Sfânta Liturghie, Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu reprezentanţii ASCOR din toată ţara pe care i-a felicitat la împlinirea a 30 de ani de activitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 667, Ultimul acces: 2026-09-30 05:09:41
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1