Ocna Mureş: Copiii de la Aşezământul Sf. Mucenic Ciprian au ecologizat o zonă din oraş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ocna Mureş: Copiii de la Aşezământul Sf. Mucenic Ciprian au ecologizat o zonă din oraş

[2020-07-17]
de Ştefana Totorcea

Copiii de la Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din oraşul Ocna Mureş au organizat marţi, împreună cu educatorii lor, o acţiune spontană de curăţare a gunoaielor dintr-o zonă a localităţii. Coordonatorul aşezământului a explicat că voluntariatul dezvoltă responsabilitatea şi abilităţile sociale ale copiilor.
„Încercăm să conştientizăm importanţa voluntariatului pentru toţi cei implicaţi. Aceste activităţi presupun interacţiune, spirit civic şi organizatoric, curaj, încredere, colaborare, iniţiativă, responsabilitate şi dinamism.”, a declarat Ciprian Orga, coordonatorul aşezământului.
El a adăugat că voluntariatul îi ajută pe copii să-şi dezvolte abilităţi importante: „Prin acţiunile de voluntariat pe care le desfăşurăm periodic la Ocna Mureş, putem obţine abilităţi şi cunoştinţe noi, dar şi competenţe sociale (încredere, solidaritate, toleranţă), devenind astfel mai conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru”.
Copiilor li s-a alăturat şi Liana Stoica, directoarea Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din oraş. Participanţii s-au echipat cu mănuşi şi au colectat câţiva saci cu deşeuri.
Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş a fost înfiinţat în anul 2003 de Arhiepiscopia Alba Iuliei şi oferă servicii sociale pentru 43 de copii, în cadrul Casei de Tip Familial şi al Centrului de zi.
Casa de tip familial şi-a început activitatea în 2012, printr-un parteneriat semnat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Serviciile oferite au ca scop îmbunătăţirea rezultatelor de învăţare şi prevenirea abandonului şcolar, dar şi formarea de principii şi conduite morale la tinerii sprijiniţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 671, Ultimul acces: 2026-10-07 13:02:40