Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei l-au serbat pe Sfântul Voievod Ştefan ca ocrotitor[2020-07-03]de Ştefana TotorceaBiserica „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, construită din donaţiile poliţiştilor de frontieră, şi-a serbat joi hramul. Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Sfânta Liturghie şi a subliniat lucrarea sfântă a celor care apără ţara. Alături de Episcopul Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului au oficiat Părintele Ciprian Ioniţă, consilier patriarhal, delegatul Părintelui Patriarh Daniel, Părintele Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului, şi mai mulţi preoţi militari. Angajaţii instituţiei au participat la slujbă, în frunte cu Florin Coman, Comisar Şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei. În omilia sa, Preasfinţitul Părinte Timotei şi-a exprimat bucuria de a se afla, în zi de sărbătoare, într-o instituţie absolut necesară statului român şi care şi-a pus lucrarea sub patronajul spiritual al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. „Duhul lui Ştefan trebuie să fie în inima fiecărui român dreptcredincios, în inima fiecărui oştean, în inima fiecărui preot, în inima fiecărui om care poartă uniforma; uniformă care este a Statului român, uniformă care vorbeşte despre demnitatea poporului român, uniformă care vorbeşte despre valorile noastre nepreţuite”, a spus ierarhul. El a explicat că nu numai straiul preotului, ci şi uniforma soldatului este binecuvântată de Dumnezeu, pentru că „este haina pe care au purtat-o plăieşii şi răzeşii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare”. Haina soldatului nu este haina lui, ci cea purtată de strămoşi, de ostaşii români care şi-au dat viaţa pentru ţară şi pe care Biserica îi pomeneşte la toate sfintele slujbe. La finalul sărbătorii, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a dăruit Părintelui Vasile Grigor, parohul biesericii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din incinta ITPF Sighetu Marmaţiei, o bederniţă din partea Preasfinţitului Părinte Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, ca recunoaştere pentru întreaga sa activitate. Biserica a fost construită din donaţiile benevole ale poliţiştilor de frontieră maramureşeni, în cinstea sfântului voievod. Ea se înrudeşte, prin sfântul ocrotitor, prin meridianul geografic şi prin lucrarea închinătorilor, cu Putna Marelui Ştefan. Simetric, amândouă stau la graniţa de nord a ţării, spre veghe şi mărturie, se menţionează pe pagina de Facebook a eparhiei. O legătură importantă între Ştefan cel Mare şi Maramureş este şi faptul că strămoşii sfântului voievod provin din Maramureş. Bogdan I, întemeietorul dinastiei Bogdăneştilor, mai cunoscută sub numele de dinastia Muşatinilor, a fost Voievod al Maramureşului şi apoi a mers în Moldova, devenind domn al Moldovei. Bogdan I este înmormântat la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi. Însuşi Sfântul Ştefan a pus lespezile inscripţionate pe mormântul lui şi al altor cinci strămoşi înmormântaţi acolo. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 676, Ultimul acces: 2026-10-08 08:45:54
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1