Sfântul Dimitrie cel Nou ţi-a dăruit răspuns bun la rugăciuni? Trimite mărturia ta![2020-07-02]de Ştefana TotorceaCatedrala Patriarhală pregăteşte o carte despre minunile Sfântului Dimitrie cel Nou şi îi invită pe credincioşi să trimită mărturii despre minunile lucrate de sfânt în viaţa lor. Din mesajele primite până acum reiese că ajutorul acestuia vizează mai ales sănătatea şi viaţa de familie. La adresa de email cancelaria@catedralapatriarhala.ro au început să sosească mărturiile credincioşilor cărora sfântul le-a dăruit răspuns bun la rugăciuni – fie că a fost vorba de o schimbare în bine a vieţii lor, fie de o vindecare minunată. „Cele mai multe dintre mărturiile primite arată că binefacerile sfântului vin sub formă de vindecări şi de sprijin pentru familii”, informează paracliserul Mihai Grigoriu, membru al echipei care lucrează la volum. Când tatăl vârstnic al unei credincioase a căzut în foc, medicii de la Spitalul de Arşi din Bucureşti i-au spus că acesta, care avea şi alte probleme medicale cronice, nu va supravieţui. „Să vă pregătiţi să îl luaţi mâine, că nu va rezista mai mult!”, au avertizat doctorii. Dar toată familia a citit acatistul sfântului, iar tatăl credincioasei trăieşte şi în ziua de azi, povesteşte paracliserul. Într-o altă mărturie transmisă pentru carte, o româncă din America a scris despre împăcarea pe care i-a adus-o sfântul în familie. Ajunsese la neînţelegeri atât de mari cu soţul, încât se gândea să divorţeze. Venită singură, cu copiii, în ţară, a ajuns întâmplător la racla Sfântului Dimitrie cel Nou şi s-a rugat: „Sfinte Dimitrie, ajută-mă! Să se schimbe ceva sau să divorţez, că nu se mai poate!” Întoarsă acasă, a găsit situaţia radical schimbată şi astfel a înţeles că sfântul răspunde imediat la rugăciuni şi are puterea de a schimba inimile şi viaţa oamenilor. În semn de recunoştinţă faţă de sfânt şi de Dumnezeu, care ne vorbeşte şi ne ajută prin el, suntem chemaţi să mărturisim despre minunile pe care le-am primit în dar. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 622, Ultimul acces: 2026-10-08 08:36:32
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1