„Spune-mi o poveste pentru suflet” | Concurs de creaţie pentru copii dedicat Sfântului Ştefan cel Mare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

„Spune-mi o poveste pentru suflet” | Concurs de creaţie pentru copii dedicat Sfântului Ştefan cel Mare

[2020-07-02]
de Ştefana Totorcea

Ediţia din luna iulie a concursului de creaţie pentru copii „Spune-mi o poveste pentru suflet” este dedicată Sfântului Ştefan cel Mare. Scriitoarea Ioana Revnic, creatoarea atelierelor de lectură cu acelaşi nume, a lansat concursul în dimineaţa sărbătorii sfântului.
Într-un videoclip filmat la Mănăstirea Putna, scriitoarea îi invită pe copii să citească o carte ilustrată publicată de mănăstire, în care viaţa domnitorului este repovestită pe înţelesul copiilor. Cei mici vor avea apoi inspiraţie pentru a înscrie în concurs creaţii literare sau artistice proprii inspirate din viaţa sfântului.
„La sfârşitul acestui concurs, copiii vor descoperi, poate împreună cu părinţii, poate împreună cu prietenii, de ce a rămas în istorie Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, de ce oamenii l-au iubit într-atât încât l-au numit şi «cel Bun» şi de ce poporul l-a urmat şi l-a ascultat întotdeauna”, spune Ioana Revnic în videoclipul de lansare a noului concurs.
Cartea Sfântul Voievod Ştefan cel Mare face parte din colecţia „Vieţile sfinţilor povestite copiilor” şi a apărut la Editura Mitropolit Iacov Putneanul a Mănăstirii Putna. Descarcă de aici formatul digital al cărţii.
Ioana Revnic este profesoară de limba română la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti şi a creat proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” ca o metodă plăcută de educaţie caracterială pentru copii. Proiectul constă din ateliere de lectură cu copiii şi concursuri de creaţie tematice care se desfăşoară în lunar.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-10-07 13:53:36