Sacrificiul medicilor exprimat prin artă: Expoziţia Blue Quarantine Story - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sacrificiul medicilor exprimat prin artă: Expoziţia Blue Quarantine Story

[2020-07-01]
de Gheorghe Anghel

La Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti a fost vernisată marţi expoziţia Blue Quarantine Story. Picturile semnate de Luminiţa Pătrăţeanu surprind sacrificiul cadrelor medicale în lupta cu noul coronavirus.
Moderatorul evenimentului a fost scriitorul Radu Bogdan Ghelu.
Au luat cuvântul prof. dr. univ. Cotîrleţ Adrian, Valentin Vieru, primarul municipiului Moineşti, şi Costel Mareş, protoiereul Protopopiatului Moineşti.
„Sănătatea este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l preţuim fiecare dintre noi, însă întotdeauna ceea ce tămăduieşte şi vindecă este frumosul şi iubirea. Omul frumos este omul care iubeşte, iar iubirea curată este iubirea care se jertfeşte”, a declarat părintele protopop.
Lucrările încântă ochiul şi inima privitorului şi prezintă chipuri de medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri în luptă cu duşmanul nevăzut – noul coronavirus. Foto credit: Jurnal Fm
„Am văzut în această perioadă multe lucruri care ne-au emoţionat, am asistat la o jertfă din partea unora dintre noi, la o răstignire pe altarul dragostei de aproapele. Despre această jertfă ne vorbesc aceste tablouri expuse, despre frumos, despre iubire, despre ceea ce înseamnă a fi OM înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.
„Felicităm pe doamna Luminiţa Pătrăţeanu pentru această iniţiativă şi totodată mulţumim şi suntem recunoscători celor de faţă, dumneavoastră cei ce cu timp şi fără timp, zi şi noapte vegheaţi asupra sănătăţii oamenilor, vă dedicaţi viaţa, slujirii aproapelui şi în acest fel slujiţi lui Dumnezeu.”
Expoziţia a fost organizată sub patronajul Primăriei Municipiului Moineşti, a Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti şi a Protopopiatului Moineşti, în acord cu legile sanitare impuse de starea de alertă.
Toate lucrările expuse sunt donate Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti şi reprezintă „o mângâiere celor ce trec prin boală şi neputinţă şi celor ce se fac mâinile tămăduitoare întinse aici pe pământ de Dumnezeu”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 592, Ultimul acces: 2026-10-05 04:35:08