Donaţie | 3.000 de viziere pentru spitalele din judeţul Dolj[2020-07-01]de Gheorghe AnghelSpitalele din judeţul Dolj vor primi 3.000 de viziere din partea Societăţii Ortodoxe a Femeilor – Craiova. Materialul sanitar a fost achiziţionat din fonduri obţinute de la sponsori (SC Dass Center GWA) pentru necesităţile instituţiilor medicale din judeţ. „Această acţiune a Fundaţiei, care activează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, se înscrie în actele de ajutorare realizate la nivelul eparhiei noastre de către diferite asociaţii şi fundaţii în perioada dificilă prin care trecem”, se menţionează pe site-ul eparhial. În plină pandemie, SONFR Craiova a donat, în luna aprilie, două imprimante 3D către Clubul de robotică al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. Elevii s-au oferit voluntari pentru a sprijini îmbunătăţirea liniei de echipament de protecţie a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova. Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române din Craiova a fost înfiinţată în anul 1910 şi desfiinţată în 1948 de regimul comunist. În data de 25 martie 1996 a redobândit personalitate juridică prin sprijinul mitropolitului Nestor Vornicescu al Olteniei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 594, Ultimul acces: 2026-10-08 08:45:29
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1