ROSS DOUTHAT: CUM VA ARATA LUMEA POST-DECADENTA?

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

ROSS DOUTHAT: CUM VA ARATA LUMEA POST-DECADENTA?

[2020-06-18]

Pe Ross Douthat deja l-am menţionat de mai multe ori în comentariile noastre, el fiind autorul cărţii recent publicate (2020) The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.

Douthat e creştin autentic, conservator, are o peniţă ascuţită, posedă discernământ, de profesie fiind editorialist la cel mai mare ziar din lume, The New York Times. Soţ şi tată a 4 copii, Douthat locuieşte la New York şi a rămas fidel catolicismului în care s-a născut. Nu scrie teologie, ci filtrează evenimentele zilei din perspectiva creştină. Cartea a fost publicată înainte de erupţia pandemiei, dar tema dominantă a cărţii se aplică şi situaţiei noastre pandemice: succesul şi bunăstarea de care ne bucurăm se datorează muncii a sute de ani a părinţilor noştri. În ultimii 50 de ani am făcut mai mult progres economic, ştiinţific, şi în alte domenii ca oricând. Dar totuşi, astăzi suntem mai mizerabili, mai dezorientaţi moral, mai deprimaţi şi mai dependenţi de medicamente anti-depresive pentru a confrunta viaţa decât oricând.

Stagnare

Era istorică curentă, scrie Douthat, are patru caracteristici: (1) stagnation / stagnare; (2) sterility / sterilitate; (3) sclerosis / scleroză; şi (4) repetition / repetiţie (adică lipsa de inovaţie).

Ne aflăm, analizează el, într-o stare de „sustainable decadence / decadenţă sustenabila”, una care, însă, pentru noi e foarte confortabilă. Această decadenţă: (1) ne face „comfortably numb" / confortabili şi atrofiaţi faţă de mizeria morală în care trăim; (2) constituie o formă de „kindly depotism" / despotism indulgent; (3) ne pune într-o stare de anticipaţie a finalului civilizaţiei; şi (4) ne prelungeşte agonia decadenţei.

Recomandam cartea lui Douthat. Cartea e relevantă azi şi pentru că, ultima parte a ei, supune unei analize întrebarea „cum va arăta epoca post-decadentă?” Această întrebare e relevantă şi pentru aceste zile de pandemie când ne întrebăm, iar specialiştii caută să ne explice, cum va arăta lumea post COVID-19?

Întrebarea, deci, e identică, dar se aplică unor situaţii total diferite. Când şi-a scris cartea, Douthat anticipa un final al erei decadenţei, dar şi încerca să contureze o lume post-decadentă. Nu a anticipat pandemia, nici o configurare a lumii post-pandemice. Douthat priveşte la modul în care civilizaţiile trecute decadente s-au epuizat de la sine şi au fost înlocuite de altele. Ca exemplu, el vede sfârşitul civilizaţiei aztece şi înlocuirea ei cu civilizaţia europeană catolică. Civilizaţia aztecă s-a prăbuşit din cauza decadenţei, o decadenţă intrinsecă aztecilor şi populaţiei maya, care nu a putut ţine piept erupţiei pandemiei microbilor aduşi de soldaţii lui Cortes şi Pizarro. (Paginile 189 -190)

Pandemie

Decadenţa aztecilor era caracterizată de boli, disoluţie socială, degradarea mediului înconjurător, superstiţie, sacrificii umane, ritualuri păgâne, divinaţie, vrăjitorie, şi ocultism, printre altele.

Armata de peste 100.000 a aztecilor nu a putut ţine piept micuţei armate spaniole. Decadenţa aztecă nu a putut ţine piept microbilor care i-au decimat armata şi o întreagă civilizaţie.

Citând din britanicul Will Durant, Douthat scrie că „a great civilization is not conquered from without until it has destroyed itself from within / o mare civilizaţie nu e cotropită din afară până nu se distruge ea pe sine însăşi din interior”.

Această perspectivă o putem aplica şi la situaţia în care ne aflăm. E posibil ca Occidentul zilelor noastre să treacă prin aceeaşi filieră a istoriei? Trăim într-o Europă decadentă, care nu a anticipat pandemia, şi, deci, nu a fost pregătită pentru ea. Un Occident în stare de descompunere morală de decenii. O descompunere pentru care nu există medicament. Iar, acum, ne confruntăm cu nişte microbi, veniţi tot din Marele Est / China, care ar putea avea acelaşi efect asupra Occidentului ca şi microbii veniţi, în urmă cu peste jumătate de secol, tot din Marele Est / Europa, peste azteci şi maya.

Cum se va produce moartea decadenţei?

Era decadenţei va avea sfârşit, scrie Douthat în Partea a Treia a cărţii lui. Exista trei posibile modalităţi. Primul model e „a catastrophe / o catastrofă”. Douthat prevede posibilitatea unei catastrofe care va pune capăt decadenţei, dând, printre altele, exemplul civilizaţiei aztece şi maya. Dă exemplul şi altor pandemii, iar în zilele noastre dă exemplul scăpării tehnologiei de sub control, ori un act terorist care implică arme de distrugere în masă.

Un citat chiar remarcabil, scris de Douthat înainte de izbucnirea pandemiei, s-a dovedit a fi în întregime corect în lumina experienţelor noastre din ultimele trei luni: „our planes and trains and automobiles create endless vectors for deadly diseases to move more swiftly between societies than ever before / avioanele şi trenurile noastre creează vectori care transmit viruşi letali mai repede de la societate la societate ca oricând în trecut". (Pagina 191)

Alte catastrofe capabile să distrugă decadenţa sunt (1) nesustenabilitatea prosperităţii datorată îmbătrânirii societăţii globale; (2) modificările climatice; şi (3) expansiunea demografică a Africii în Europa. Agreem cu posibilitatea primei catastrofe, nu agreem cu a doua şi suntem sceptic privind a treia.

Declinul demografic al Occidentului (în special al Europei) e un dat indiscutabil. La fel e îmbătrânirea populaţiei, inclusiv al Chinei. Avortul, hedonismul şi carierismul ne-au dus la situaţia demografică precară în care ne aflăm. Nu vădem cum am putea ieşi din această dilemă. Al doilea model e posibilitatea unei „renaşteri / renaissance”. Cum? Prin renaşterea Bisericii şi a Creştinismului. Practic vorbind, însă, cine va revitaliza Creştinismul european? Douthat atribuie un rol important creştinilor africani în acest sens.

Dar dacă o renaştere spirituală şi valorică nu e posibilă, Douthat ne pune în faţă alternativa unui viitor „tehno-utopic”, lipsit de conţinut ideologic tradiţional, dar susţinut de o religie nouă: credinţa în ştiinţă. Ar putea fi un viitor în care oamenii „don't believe God or politics can save us, but some of them still think that science alone will suffice to do the trick / nu cred că Dumnezeu ori politica ne pot scăpa, dar cred că ştiinţa ne va putea salva”.

Providenta

Douthat numeşte a treia posibilitate pentru distrugerea decadenţei „providence / providenţa”. În acest capitol exprimă perspectiva creştină a finalităţii decadenţei. El face observaţia interesantă că nicio civilizaţie cunoscută omenirii nu a supravieţuit în absenţa unui substrat spiritual: „no civilization has thrived without a confidence that there was more to the human story than just the material world as we understand it / nicio civilizaţie nu a dăinuit mult fără a avea încrederea că istoria omului conţine un alt aspect dincolo de aspectul material”. (Pagina 237)

Exemplul dat de Daouthat în sprijinul argumentului lui e decadenţa Romei. Roma clasică s-a prăbuşit când nu a mai avut un substrat spiritual care să contrabalanseze decadenţa. S-a produs un gol spiritual care a fost umplut de Creştinism, un creştinism care a revitalizat civilizaţia romană, transformând-o în civilizaţia europeană creştină cunoscută nouă tuturor.

Dumnezeu, insistă Douthat, a intervenit în istoria omenirii tocmai când Roma a atins apogeul decadenţei ei. Pe de o parte Roma s-a prăbuşit, dar prin Iisus Hristos a renăscut. Intervenţia lui Dumnezeu deci nu e o coincidenţă. A intervenit „când s-a împlinit vremea”, adică atunci când decadenţa ajunsese la culme şi se părea că nu mai e scăpare.

Cuvintele exacte ale lui Douthat sunt: „it wasn't that Rome's rise prepared the way for Christianity, it was that Rome's decadence demonstrated the need for a Messiah - that God … at precisely that moment when He sent His Son to save the world from itself / nu doar că ridicarea Romei a pavat drumul pentru Creştinism, a fost decadenţa Romei care a demonstrat nevoia unui Mesia – ca Dumnezeu … chiar în acel moment a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea, s-o scape de ea însăşi”. (Paginile 237-238)

Cine şi cum va interveni pentru noi, astăzi, în aceste zile de pandemie, să ne dea o nădejde şi un viitor? Să scape lumea de ea însăşi? Răspunsul nostru e uşor de anticipat. E identic cu a lui Douthat: Fiul şi valorile creştine.

Sursa: www.alianta-familiilor.ro

Contor Accesări: 2373, Ultimul acces: 2026-10-07 15:46:46

Timp total: 0.04s...

[]:1