IPS Pimen a revenit la Suceava. Credincioşii îşi iau rămas bun în condiţii speciale[2020-05-20]de Sorin IoniţeSicriul cu trupul Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen a ajuns miercuri seară la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Zeci de preoţi suceveni au aşteptat în stradă, încă de la intrarea în judeţ, sosirea a Arhiepiscopului. Ei şi-au prezentat omagiul aşezând de o parte şi de alta a drumului flori şi lumânări aprinse. La mănăstire, sicriul sigilat a fost întâmpinat de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, care în aceste momente este Locţiitor de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele Mitropolit a oficiat împreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul un trisaghion în curtea mănăstirii, apoi sicriul a fost aşezat în biserică. IPS Teofan a adresat îndemnuri repetate credincioşilor de a se conforma regulilor pentru a aduce în siguranţă un ultim omagiu ierarhului şi pentru a oferi şi altora şansa să facă acest lucru. Potrivit indicaţiilor Mitropolitului, vor putea intra până la zece persoane în incinta Arhiepiscopiei şi nu mai mult de cinci persoane în biserică, păstrând distanţa de 2 metri. Credincioşii îşi pot lua rămas bun de la Părintele Arhiepiscop până vineri la ora 12:00 când va avea loc slujba de înmormântare. Trupul neînsufleţit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinţei sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinţia Sa şi l-a pregătit dinainte. Cei care vor dori să-şi ia rămas bun de la Arhipăstorul lor sau să participe la slujba înmormântării sunt rugaţi să respecte măsurile şi îndrumările specifice acestei perioade. „Îi rugăm pe preoţi şi pe credincioşi să fie înţelegători şi conştienţi de faptul că spaţiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsufleţit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen”, transmite Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. „Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, situaţia să fie cu mult îmbunătăţită şi restricţiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toţii de a cinsti aşa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, mai spun reprezentanţii Arhiepiscopiei. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţă miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 756, Ultimul acces: 2026-10-08 09:41:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1