Mitropolitul Basarabiei mulţumeşte pentru ajutorul trimis de România – îl considerăm a fi înfăptuire a Nădejdii[2020-05-08]de Sorin IoniţeJoi a ajuns la Chişinău convoiul de 20 de autovehicule cu echipamente de protecţie şi produse sanitare trimise de Guvernul României în sprijinul echipelor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de Covid-19. Mitropolitul Petru al Basarabiei a fost prezent la primirea ajutoarelor. El a discutat cu Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, şi cu ES Daniel Ioniţă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova şi le-a mulţumit călduros pentru grija pe care o poartă România faţă de cetăţenii Republicii Moldova. Părintele Mitropolit Petru a spus că „acest dar necondiţionat şi dezinteresat, venit din partea României, reprezintă pentru noi, basarabenii, un sprijin întru susţinerea vieţii şi sănătăţii trupeşti dar şi a celei sufleteşti, întrucât îl considerăm a fi înfăptuire a Nădejdii – virtute creştinească de căpătâi, regăsită în iubirea frăţească de care daţi dovadă”. Unul dintre camioanele cu ajutoare sosite la Chişinău. ©Mitropolia Basarabiei Mitropolia Basarabiei s-a implicat semnificativ în lupta cu noul coronavirus, în primul rând prin rugăciune, dar şi în mod concret prin ierarhi, prin Misiunea Socială „Diaconia” şi prin campaniile filantropice ale parohiilor. Au fost oferite donaţii spitalelor, au fost organizate campanii de colectare şi distribuţie de alimente pentru persoanele vârstnice şi a celor fără posibilităţi. Ajutorul României pentru Republica Moldova constă în 500.000 de măşti de protecţie de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5000 de viziere, 5000 ochelari de protecţie, 200.000 de mănuşi, 2 800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă şi aprox. 80 000 l alcool sanitar. Echipamentele de protecţie şi produsele sanitare au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu articolul 15 din Decretul nr.240/14.04.2020, în cadrul efortului comun de combatare a infectării cu noul tip de coronavirus. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 746, Ultimul acces: 2026-10-08 05:47:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1