Vaticanul a prezentat „Orientările pastorale privind persoanele strămutate intern”[2020-05-08]Cardinalul Michael CzernySunt în număr de 33,4 milioane noile persoanele strămutate intern, în 145 de ţări din întreaga lume. Dintre acestea, 8,5 milioane au fost constrânse să îşi părăsească locuinţele din cauza conflictelor de diferite tipuri, în timp ce 24,9 milioane au fugit din cauza unor dezastre şi calamităţi naturale. În prezent, a ajuns la 50 de milioane numărul persoanelor care, deşi au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele şi regiunile de domiciliu, au rămas în interiorul propriei ţări. Datele furnizate de Centrul de Monitorizare al Strămutărilor Interne, actualizate la sfârşitul anului 2019, atestă existenţa unui număr uriaş de persoane care sunt constrânse să trăiască în condiţii cu adevărat precare. Preluând îndemnul adresat de Papa Francisc în discursul adresat membrilor corpul diplomatic, la începutul anului 2020, Departamentul în Slujba Dezvoltării Umane Integrale, prin Secţia pentru Migranţi şi Refugiaţi, a realizat lucrarea „Orientările pastorale privind persoanele strămutate intern”, prezentat marţi, 5 mai, la Sala Marconi din Palazzo Pio. Volumul conţine sugestii şi îndrumări specifice cu privire la strămutaţii intern, bazate pe patru verbe: primire, protejare, promovare, integrare. Cardinalul Michael Czerny – subsecretar al Secţiei pentru Migranţi şi Refugiaţi din cadrul Departamentul amintit – a explicat că noul document, care a primit aprobarea Sfântului Părinte, are scopul de a oferi Bisericii indicaţii cu privire la sprijinirea concretă a acestor persoane, mai ales în actualul context de pandemie. Orientările pastorale formulează propuneri cu privire la cele peste 50 de milioane de persoane strămutate intern, cu scopul recunoaşterii, sprijinirii, promovării şi reintegrării lor, astfel încât să poată juca un rol activ şi constructiv în propriile ţări. Cardinalul Czerny a insistat asupra necesităţii protecţiei şi asistenţei umanitare, evitând ca persoanele strămutate intern să fie uitate atât de autorităţile propriilor ţări cât şi de comunitatea internaţională. Nu de puţine ori, aceste persoane sunt prinse la mijlocul luptelor, în regiuni îndepărtate şi inaccesibile, devenind victimele preferate ale traficanţilor de persoane umane în vederea exploatării lor prin muncă sau a exploatării sexuale. Orientările pastorale evidenţiază riscurile grave la care la care sunt supuse şi din cauza faptului că această categorie nu intră în sistemul de protecţie prevăzut de dreptul internaţional al refugiaţilor. Totodată, prin „Orientările pastorale privind persoanele strămutate intern”, se face apel la cooperarea dintre toţi actorii şi între toate realităţile catolice, la colaborarea interconfesională şi interreligioasă şi îndeamnă la unirea eforturilor, alături de instituţiile internaţionale şi de reprezentanţii societăţii civile, astfel încât strămutaţii intern să nu fie consideraţi doar numere, ci persoane cu demnitate, care au dreptul la sprijin imediat, mai ales în actualul context de urgenţă sanitară mondială. (Anca Mărtinaş pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 880, Ultimul acces: 2026-10-04 18:16:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1