An omagial 2020: Testamentul filantropic al Mitropolitului primat Nifon[2020-05-05]de Sorin IoniţeMitropolitul primat Nifon este o personalitate marcantă pentru tematica propusă de Patriarhia Română în 2020 – „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”. Cunoscut drept Mitropolitul care a luat parte la Unirea Principatelor, primul preşedinte al Senatului României sau primul Mitropolit primat al României, de multe ori se uită faptele de suflet ale ierarhului, peste care timpul a aşternut linişte. Una dintre acestea este fostul Seminar „Nifon” (desfiinţat în 1948). Seminarul „Nifon” Instituţia cu 8 clase era deschisă în 1872, din banii săi, şi s-a întreţinut – până în anul 1948 – din fondurile lăsate de mitropolit şi din veniturile moşiei Letca Nouă. Pentru că era o fundaţie particulară, ctitorul alocase seminarului o întreagă avere din veniturile căreia să se poată întreţine, să acorde burse, haine elevilor merituoşi şi alte ajutoare materiale familiilor sărace, precizează istoricul Adrian Nicolae Petcu. Dintre acestea istoricul menţionează: moşia Letca nouă din fostul judeţ Vlaşca – peste 2.500 ha; hanul Dedu – astăzi Palatul Nifon de pe Calea Victorie, şi multe alte sume de bani care se aflau în diferite bănci din ţară şi de peste hotare. În 1941, seminarul nu mai avea nimic din proprietăţile lăsate de ctitor, deoarece fusese expropriate de stat în schimbul unor rente anuale care nu acopereau decât în mică parte necesităţile de funcţionare. Seminarul a avut la catedră profesori, care au ajuns în ierarhia bisericească, precum mitropolitul Nifon al Olteniei sau episcopii Ghenadie al Râmnicului şi Ilarie al Constanţei. Înainte de desfiinţarea din 1948, Seminarul „Nifon” din Bucureşti era unul dintre cele mai prestigioase şcoli de profil din România. Fondul de instrucţiune şi ajutorare Nifon După fondarea Seminarului, mitropolitul a înfiinţat, în 11 decembrie 1874, şi un „Fond special pentru instrucţiunea şi formarea cetăţenilor folositori ţării” din veniturile a două moşii pe care ierarhul le deţinea. Fondul era stabilit de ierarh cu câteva luni înainte de plecarea sa la Domnul, printr-un act testamentar citat de Revista Biserica Ortodoxă Română (BOR). Potrivit BOR- I, Nr. 9 / 1874-1875, jumătate din resurse erau destinate burselor pentru educaţia laică a copiilor sărmani şi cealalată jumătate actelor de binefacere către văduvele preoţilor şi orfani. Astfel, testamentul prevedea ca prin „Fondul de instrucţiune şi ajutorare Nifon”, să fie acordate în liceele şi gimnaziile laice burse „copiilor sărmani, care se vor distinge mai mult la învăţătură încă din clasele primare şi care, pe lângă fericite dispoziţiuni şi numele onorabil al părinţilor, vor uni şi o bună conduită recunoscută”. Dintre realizările Mitropolitului Nifon merită notate deshiderea seminariilor teologice eparhiale, închise în cursul revoluţiei din 1848, şi înfiinţarea unei tipografii. Vrednicul de pomenire mitropolit a refăcut cu cheltuiala sa: Mănăstirea Zamfira, Schitul Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea şi a ridicat din temelie biserica din Letca Nouă (azi judeţul Giurgiu). Mitroplitul primat Nifon. ©Arhiva Basilica.ro În data de 5 mai 2020 s-au împlinit 145 de ani de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului primat Nifon. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 825, Ultimul acces: 2026-10-05 03:54:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1