Liturghie la 1000 m altitudine. Schitul de pe Transfăgărăşan are un nou egumen[2020-04-28]de Gheorghe AnghelArhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a slujit duminică la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, aflat pe Transfăgărăşan la cota 1000. Omilia ierarhului a prezentat personalitatea Sf. Ap. Toma, care a avut rolul de a „încredinţa întreaga omenire de învierea Domnului”. Liturghia a fost oficiată în altarul de vară al schitului. Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Calinic l-a prezentat obştii pe noul egumen, protosinghelul Ioan Traian Danci. Originar din Bistriţa Năsăud, a fost închinoviat până în anul 2018 la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Lipniţa din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului. Din anul 2019 a fost primit ca egumen la schitul Sf. Mc. Pantelimon din Eparhia Argeşului şi Muscelului. Arhiepiscopul Calinc alături de noul egumen. Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Schitul Sf. Mc. Pantelimon a fost înfiinţat în data de 1 iulie 2012, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic de a exista o biserică în care să fie pomeniţi toţi cei care au lucrat la realizarea Transfăgărăşanului. Aflat foarte aproape de Barajul Vidraru, pe unul dintre cele mai frumoase trasee din Europa, noul schit este unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din arhiepiscopie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-10-08 11:31:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1