Vălenii de Munte: Preoţii au donat alimente la două spitale şi un centru social[2020-04-28]de Sorin IoniţeSectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române şi Protopopiatul Vălenii de Munte au oferit beneficiarilor şi angajaţilor a două spitale şi unui centru social produse alimentare, dulciuri şi sucuri. Clericii şi voluntarii au oferit duminică donaţiile lor Spitalului Orăşenesc şi Centrului de copii „Sfânta Maria” din Vălenii de Munte precum şi Spitalului de Pneumoftiziologie din comuna Drajna. „Această activitate nu este singulară”, a precizat la Trinitas TV Pr. Mihail Peneş, Protoiereul Protopopiatului Vălenii de Munte. Pr. Mihail Peneş a amintit că şi săptămâna trecută au fost făcute donaţii de alimente şi măşti de protecţie, iar acum se află în desfăşurare o colectă de alimente neperisabile la nivel de protopopiat pentru o donaţie către Penitenciarul din Ploieşti. Părintele protopop a semnalat că în această perioadă de criză medicală au loc numeroase acţiuni şi la nivel de comunităţi parohiale în cadrul celor 75 de unităţi din subordinea sa. Spitalul Orăşenesc din Vălenii de Munte a primit duminică şi 500 de măşti chirurgicale oferite din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 734, Ultimul acces: 2026-10-07 01:37:40
|
Timp total: 0.12s...
[]:1