IPS Andrei la hramul Mănăstirii Sf. Elisabeta: Îl rugăm pe Dumnezeu să înlăture această pandemie[2020-04-25]de Iulian DumitraşcuMitropolitul Andrei al Clujului a oficiat vineri Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii clujene „Sfânta Elisabeta”. În predica rostită, Părintele Mitropolit a explicat că anul acesta hramul mănăstirii a fost serbat în condiţii modeste din cauza pandemiei cu noul coronavirus. În acest context, IPS Andrei L-a rugat pe Dumnezeu „să înlăture această pandemie”. „Dimpreună cu Preacuvioasa Maica noastră Elisabeta, cu Sfinţii Ierarhi Transilvăneni, cu Sfântul Gheorghe, Îl rugăm să înlăture această pandemie şi să le dea sănătate celor ce luptă să-i facă sănătoşi”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului împreună cu obştea monahală au întâmpinat procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în cele două reşedinţe de judeţ ale eparhiei: Cluj-Napoca şi Bistriţa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 808, Ultimul acces: 2026-10-08 02:47:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1