Episcopii din SUA şi Canada vor face simultan consacrarea la Maria, Maica Bisericii[2020-04-25]Arhiepiscopul Jose GomezArhiepiscopul Jose Gomez, preşedintele Conferinţei Episcopilor din SUA (USCCB) şi Arhiepiscop de Los Angeles, invită toţi Episcopii americani să i se alăture pe 1 mai în actul de reconsacrare a Statelor Unite ale Americii la Preasfânta Fecioară Maria, ca răspuns la pandemie. Reconsacrarea este programată astfel încât să coincidă cu actul de consacrare al Episcopilor canadieni pentru ţara lor. Arhiepiscopul Gomez a informat în scrisoarea trimisă tuturor Episcopilor americani, pe 22 aprilie, că reconsacrarea mariană se va face sub titlul de „Maria, Maica Bisericii”. El i-a invitat pe toţi Episcopii ţării să se alăture lui în rugăciune, pe 1 mai, la 12:00 PM Pacific Time. „În fiecare an, Biserica caută mijlocirea specială a Maicii Domnului în luna mai. În acest an, cerem asistenţa Mamei noastre cu mai multă stăruinţă, confruntându-ne împreună cu efectele pandemiei globale”, a scris prelatul în scrisoare. Anunţul urmează linia Episcopilor din Canada, care vor consacra Mariei ţara lor, sub acelaşi titlu, în aceeaşi zi. „Pe baza discuţiilor cu conducerea Conferinţei Episcopilor Catolici din Canada, Comitetul Executiv al USCCB s-a întrunit şi a susţinut data de 1 mai 2020, ca o oportunitate pentru Episcopii Statelor Unite să reconsacre naţiunea la Fecioara Maria şi să facă aceasta sub titlu: Maria, Maica Bisericii”, a afirmat Arhiepiscopul Gomez, adăugând că vor face acest lucru „în aceeaşi zi în care fraţii noştri Episcopi din nord vor consacra Canada sub acelaşi titlu”. Prelatul a spus că departamentele corespunzătoare ale Conferinţelor Episcopale – secretariatul pentru cultul divin şi biroul de comunicaţii – vor oferi indicaţiile liturgice şi informaţiile logistice privitor la reconsacrare. Episcopii din Italia au declarat pe 20 aprilie că îşi vor consacra propria ţară Mariei, după ce au primit peste 300 de scrisori care au solicitat acest lucru. Titlul „Maria, Maica Bisericii” a fost dat Mariei de către Sfântul Papă Paul al VI-lea la Conciliul Vatican II, iar în calendarul liturgic al Bisericii a fost adăugat un memorial cu acest titlu, în 2018. Papa Francisc a stabilit că în lunea de după Rusalii să fie celebrat memorialul „Maria, Maica Bisericii”. Cardinalul Robert Sarah, capul Congregaţiei Vaticanului pentru Cultul Divin, a declarat că adăugarea memorialului a avut ca scop încurajarea „adevăratei evlavii mariane”. Arhiepiscopul Gomez a spus că reconsacrarea din 1 mai reprezintă un moment oportun de solicitare a mijlocirii Mariei pe timp de pandemie. Există peste 2,6 milioane de cazuri Covid-19 confirmate în lume şi totalul de decese cauzate de virus se apropie de 200.000, potrivit Centrului de Resurse Coronavirus al Universităţii Johns Hopkins. Consacrarea „va oferi Bisericii ocazia de a se ruga pentru protecţia continuă din partea Mariei a celor mai vulnerabili, vindecarea celor bolnavi şi înţelepciune pentru cei care lucrează pentru găsirea leacului la acest teribil virus. În acest timp al Paştelui continuăm să mergem alături de Domnul Înviat, pentru ca printre harurile actuale să se numere vindecarea şi puterea, în special pentru toţi cei care sunt apăsaţi de numeroasele efecte ale pandemiei Covid”, a mai scris prelatul în scrisoarea către Episcopi. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1952, Ultimul acces: 2026-10-08 03:29:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1