Românii din Australia au serbat primii Învierea. Episcopul Mihail îndeamnă la înmulţirea rugăciunii[2020-04-19]de Ştefana TotorceaDiferenţa de fus orar a făcut ca Românii din Australia să fie primii care sărbătoresc Învierea. Părintele Episcop Mihail a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, prilej cu care a vorbit despre nevoia de a înmulţi rugăciunea şi a-i ajuta pe cei vulnerabili. „În anul acesta, 2020, întreaga lume este preocupată de pericolul coronavirusului şi mulţi oameni sunt înfricoşaţi de ameninţarea asupra sănătăţii pe care o aduce acest virus”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Mihail. „Acum este timpul să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Avem nevoie de harul Lui. Este timpul să-L chemăm cu toată fiinţa noastră, cu credinţă, cu părere de rău pentru păcatele săvârşite, cu hotărâre de îndreptare şi cu smerenie să ne îndreptăm mintea şi inima noastră către Iisus cel Înviat în orice loc ne-am afla”, a spus el. În continuare, a vorbit despre lipsirea creştinilor de participarea deplină la viaţa Bisericii în această perioadă: „Fiind nevoiţi a rămâne în casele lor din cauza măsurilor preventive de protejare a sănătăţii şi a vieţii, creştinii, în noaptea Învierii, sunt prezenţi doar în chip duhovnicesc în biserica Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.” „Dar, chiar şi în această stare de strâmtorare”, a spus episcopul, „trebuie să înmulţim rugăciunea întru smerenie şi nădejde în ajutorul Domnului”. El a îndemnat şi la rugăciune şi binefaceri pentru cei vulnerabili: „Vă îndemnăm să vă rugaţi pentru cei neputincioşi şi bolnavi, pentru cei săraci şi lipsiţi, pentru cei singuri, pentru ca Iisus Hristos Domnul să le aducă lumina credinţei şi nădejdea în sufletele lor”. „Să-i ajutăm după putere pe toţi cei care au nevoie, pentru ca, odată cu darul oferit, să simtă şi ei iubirea jertfelnică de fraţi, precum şi dragostea lui Iisus Hristos”, a încheiat părintele Episcop. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 867, Ultimul acces: 2026-10-06 06:23:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1