Episcopul Antonie a mers cu daruri la cele 457 de persoane cu dizabilităţi aflate în plasament temporar la Bălţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Antonie a mers cu daruri la cele 457 de persoane cu dizabilităţi aflate în plasament temporar la Bălţi

[2020-04-13]
de Sorin Ioniţe

Preasfinţitul Părinte Antonie a oferit Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi în jur de 200 de kilograme de mere proaspete, 100 de kilograme de zahăr şi 100 de kilograme de hrişcă.
La vizita întreprinsă vineri, 10 aprilie 2020, Episcopul Antonie de Bălţi a fost însoţit de Pr. Florintin Doboşeriu, consilier economic Pr. Dorian Revenco.
Ierarhul a specificat că produsele provin de la diferiţi creştini.
„Trecem cu toţii prin momente grele de încercare, perioadă în care suntem chemaţi, pe lângă rugăciunea mai intensă ridicată către Bunul Dumnezeu, să arătăm solidaritate şi afecţiune faţă de cei din jur prin fapte concrete. Mă bucur că am reuşit să răspundem apelului de a vă ajuta. Le mulţumim celor care au dăruit din puţinul lor. Dumnezeu să le răsplătească pentru fapta lor bună şi să-i păzească de toată boala”, a subliniat PS Antonie potrivit site-ului oficial al Episcopiei de Bălţi.
„Ne aflăm în Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti. Să folosim această perioadă, chiar dacă este una neobişnuită, pentru a ne pregăti pentru Slăvita Înviere aşa cum ce cuvine unui creştin, cu rugăciune, post şi fapte bune”, a îndemnat PS Antonie.
În Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilităţi (adulte) din municipiul Bălţi sunt 457 de beneficiari. Centrul a fost vizitat de către PS Antonie şi cu alte ocazii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1268, Ultimul acces: 2026-10-06 07:52:56