Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă îndeamnă la rugăciune pentru cei vârstnici[2020-04-07]San PietroDicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă invită întreaga lume să facă mai mult pentru a-i ajuta pe bătrâni, în special pe durata urgenţei cauzate de coronavirus. Într-o scrisoare publicată marţi, 7 aprilie 2020, pe situl său web, Dicasterul spune: „Preocupările noastre şi gândurile noastre de recunoştinţă se îndreaptă astăzi spre vârstnici, pentru a întoarce măcar puţin din acea tandreţe cu care fiecare dintre noi am fost însoţiţi în viaţă şi pentru ca mângâierea maternă a Bisericii să ajungă la fiecare dintre ei”. Remarcând faptul că vârstnicii au fost afectaţi deosebit de puternic de Covid-19, Dicasterul se concentrează şi pe singurătatea cu care se confruntă mulţi dintre ei. Citându-l pe Papa Francisc, se arată că „singurătatea poate fi o boală, dar cu iubire, apropiere şi mângâiere spirituală o putem vindeca”. Singurătatea poate fi o stare latentă care complică problemele fizice care decurg din infecţia cu coronavirus, şi de aceea, spune Dicasterul, „este important să facem tot posibilul pentru a remedia această stare de abandonare”. În actuala criză, „aceasta ar putea însemna să salvăm vieţi”. Deşi normele de distanţare socială fac din păcate imposibile vizitele la domiciliu, Dicasterul arată că oamenii găsesc „forme noi şi creative de prezenţă” pentru a fi aproape de cei dragi ai lor. Dar, se continuă, „gravitatea momentului ne cheamă pe toţi să facem mai mult”, inclusiv rugându-ne pentru vârstnici, vindecând boala singurătăţii şi activând reţele de solidaritate, între altele. „Trebuie să dedicăm noi energii pentru a-i apăra pe vârstnici de această furtună, aşa cum fiecare dintre noi am fost protejaţi şi îngrijiţi în micile şi marile furtuni din vieţile noastre”. Dicasterul invită la „atenţie specială” pentru cei aflaţi în structuri rezidenţiale, care „se confruntă cu situaţii foarte dificile”, în ciuda devotamentului şi a sacrificiilor personalului care se dedică îngrijirii lor, incluzând uneori sacrificiul suprem. „În ciuda complexităţii situaţiei în care trăim, este necesar să clarificăm că salvarea vieţilor vârstnicilor care trăiesc în structuri rezidenţiale sau care sunt singuri sau bolnavi este o prioritate la fel de mare ca salvarea oricărei alte persoane”. În „iubirea multor copii şi nepoţi”, precum şi în aceea a asistenţilor şi a voluntarilor, spune Dicasterul, putem vedea reînviată, să spunem aşa, „compasiunea femeilor care au mers la mormânt pentru a avea grijă de trupul lui Isus”. Asemenea femeilor de la mormânt, putem fi speriaţi; dar, în timp ce respectăm măsurile de siguranţă necesare, ştim că nu putem decât să continuăm să trăim compasiunea învăţată de la Isus. Şi „asemenea acestor femei, vom înţelege curând că a fost esenţial să rămânem aproape de cei în nevoi, chiar şi atunci când părea periculos sau inutil, încrezători în cuvintele spuse de înger, invitându-ne să nu ne temem”. Dicasterul concluzionează scrisoarea sa cu o invitaţie „la a ne uni în rugăciune pentru bunicii şi vârstnicii din întreaga lume”, îndemnându-i pe toţi „să se reunească în jurul lor cu gândurile şi rugăciunile noastre şi, atunci când este posibil, să acţionăm, pentru ca ei să nu fie singuri”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 798, Ultimul acces: 2026-10-07 06:14:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1