© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
N. Steinhardt | Despre curaj, credinţă şi încredere[2020-03-30]de Ştefana TotorceaLa 31 de ani de la plecarea la Domnul a monahului Nicolae de la Rohia, regăsim în predicile sale cuvinte de îmbărbătare pentru cele mai paradoxale împrejurări. În aceste clipe de îngrijorare, de teamă de boală şi moarte sau chiar de teamă că-L pierdem pe Dumnezeu, el ne vorbeşte despre curaj şi credinţă. Curajul „este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină”, în timp ce opusul lui are drept rezultat pierderea lui Dumnezeu din viaţa noastră: „Care este efectul principal al fricii? Îndepărtarea de Hristos.” „«Nu vă tulburaţi» este echivalentul lui «nu vă înfricoşaţi», căci îngrijorarea e tot o formă a fricii.” Iar „duhul temerii”, menţionat la II Timotei 1, 7, ne demonstrează că „frica… e de la diavol, ca şi păcatul, ca şi moartea.” Cum combatem îngrijorarea? Având încredere în Dumnezeu, o atitudine pe care Steinhardt o vede drept desăvârşire a credinţei. „În pericopa liniştirii (potolirii) furtunii de pe mare eu unul socotesc termenul de încredere a fi mai potrivit. Domnul îşi ceartă ucenicii pentru două pricini: că sunt fricoşi şi că le lipseşte credinţa. Fricoşi cu adevărat nu s-ar zice totuşi că sunt, deoarece pericolul a fost real şi iminent…” „În adevăr, când eşti într-o oarecare împrejurare pizmaşă cu Acel Căruia I-ai afierosit toată puterea ta de iubire şi de crezământ, nu-ţi este îngăduit să te mai îngrijorezi, să te mai îndoieşti, să cugeţi că sorţii au căzut potrivnici şi că vei pieri.” Încrederea este ceva mai mult decât credinţa, căci presupune relaţia cu Cel în care te încrezi. „Nu-i de-ajuns să credem în Hristos şi în Dumnezeirea Sa. Ni se cere şi simţământul mai omenesc, mai puţin teologal, mai intim, mai direct şi mai cald, mai apropiat de o relaţie de tip eu-tu, …al încrederii de fiecare clipă, în toate diversele (măruntele ori decisivele) vicisitudini ale vieţii”. Acest sentiment de încredere ne cere însă o simplitate a minţii, mai spune monahul, „un anume soi de naivitate, de pornire copilăroasă a inimii, …o încredinţare totală a eului care se predă (necondiţionat) ocrotitorului său: îngerul păzitor, Bunul Dumnezeu, Hristos cel Milostiv, Sfântul cel mai iubit”. „Cred în Hristos şi am încredere în El se cade a fi deviza completă a creştinului. El ştie că pe corabia în care străbate marea vieţii, în nava aceea oricând expusă scufundării, nu e singur; undeva în ascunzişurile, în umbrele ei se află, dimpreună călătorind, Hristos.” „Şi aceasta îi dăruie un calm, o putere de îndurare, o stăpânire de sine ce pot fi supuse la grele, la foarte grele încercări, dar nu anihilate şi prefăcute în deznădejde, haos, rătăcire.” (Extrase din cartea Dăruind vei dobândi: cuvinte de credinţă, Editura Mănăstirii Rohia, 20005) Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 717, Ultimul acces: 2026-10-06 00:23:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
