Papa Francisc: Societatea şi Biserica să îi primească pe oamenii fără adăpost[2020-03-31]Înaintea lui Cristos înălţat pe cruce, „contemplaţie, rugăciune şi mulţumire”. Marţi, 31 martie 2020, înainte de Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului, Papa Francisc a spus că se roagă pentru oamenii fără adăpost în aceste timpuri marcate de pandemie, iar în predica la Sfânta Liturghie a comentat lecturile biblice ale zilei (Numeri 21,4-9 şi Ioan 8,21-30). „Să ne rugăm astăzi pentru oamenii fără adăpost, în acest moment în care ni se cere să stăm în casă. Pentru ca societatea să devină conştientă de această realitate şi să îi ajute, iar Biserica să îi primească”, este intenţia de rugăciune anunţată de Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată în dimineaţa zilei de marţi, 31 martie 2020, în capela Casei Santa Marta.În predica la Sfânta Liturghie transmisă de la ora Romei 7.00, Papa a comentat lecturile biblice ale zilei, în cea de-a cincea săptămână de Post. În prima lectură, din cartea Numerilor (21,4-9), se prezintă episodul şarpelui de aramă din pustiu, înălţat de Moise pe un stâlp pentru vindecarea celor otrăviţi de veninul şarpelui. În Evanghelie (Ioan 8,21-30), Isus le spune iudeilor că gestul lui Moise a fost, de fapt, mai mult decât o realitate, a fost o profeţie, iar această profeţie stă să se împlinească în însăşi patima şi moartea Sa pentru vindecarea întregii omeniri de veninul păcatului. „Şarpele nu este, desigur, un animal simpatic: dintotdeauna este asociat răului. Chiar şi în revelaţia [biblică], şarpele este un animal de care diavolul se foloseşte ca să ducă la păcat. În Apocalips, diavolul este numit şarpele din vechime, cel care de la începuturi muşcă, otrăveşte, distruge, ucide… Dacă vrea să pară drept unul care propune lucruri frumoase, acestea sunt fantezii: noi le dăm crezare şi în acest fel păcătuim. Este ceea ce s-a întâmplat poporului lui Israel: nu mai suporta călătoria, era obosit. Poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise. Mereu este aceeaşi muzică, nu? ‘De ce ne-aţi scos din Egipt? Ca să ne faceţi să murim în acest pustiu? Pentru că aici nu este nici pâine, nici apă şi suntem scârbiţi de această hrană’.” „Imaginaţia, după cum s-a văzut la lecturile din zilele trecute, merge mereu la Egipt. ‘Acolo ne era bine, mâncam bine’.” În mânia Sa, care se face văzută uneori Dumnezeu „a trimis în rândul poporului şerpi veninoşi care îi muşcau pe oameni şi aceştia mureau. ‘Un mare număr de israeliţi au murit’. În acel moment, şarpele este încă imaginea răului: poporul vede în şarpe păcatul, vede în şarpe răul pe care l-a făcut. Merge la Moise şi îi spune: ‘Am păcătuit, pentru că am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-l pe Domnul să îndepărteze de la noi şerpii aceştia’. Se căieşte. Aceasta este povestea pustiului. Moise s-a rugat pentru popor şi Domnul i-a spus lui Moise: ‘Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp de metal. Oricine va fi fost muşcat şi îl va vedea, va rămâne în viaţă’.” Pontiful a subliniat că pentru a înţelege acest şarpe înălţat pe stâlp, pentru a nu-l privi ca idolatrie, trebuie să îl vedem ca o profeţie, „o vestire a ceea ce avea să se întâmple… Isus înălţat: pe cruce! Moise face un şarpe şi îl înalţă. Isus va fi înălţat, asemenea şarpelui, ca să dea mântuire. Dar nucleul profeţiei este tocmai faptul că Isus s-a făcut păcat pentru noi. El nu are păcat, El s-a făcut păcat… Iar când noi privim Crucifixul, ne gândim la Domnul care suferă: toate acestea sunt adevărate. Dar ne oprim mai înainte de a ajunge la centrul acelui adevăr: în acest moment, Tu pari a fi cel mai mare păcătos, Tu te-ai făcut păcat. El a luat asupra Sa toate păcatele noastre, s-a nimicit până la acest moment. Crucea, e adevărat, este un chin, este răzbunarea învăţătorilor Legii, a celor care nu îl voiau pe Isus; toate acestea sunt adevărate. Dar adevărul care vine de la Dumnezeu este că El a venit în lume ca să ia asupra Sa păcatele noastre până la punctul de a se face El însuşi păcat. În totalitate păcat. Acolo sunt păcatele noastre.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 735, Ultimul acces: 2026-10-06 00:15:50
|
Timp total: 0.05s...
[]:1