Episcopul Lucian: Să luăm aminte la viaţa simplă a Maicii Domnului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Episcopul Lucian: Să luăm aminte la viaţa simplă a Maicii Domnului

[2020-03-26]
de Iulian Dumitraşcu

La Sărbătoarea Bunei Vestiri, Episcopul Lucian al Caransebeşului a slujit la hramul Paraclisului de iarnă al Mănăstirii Nera.
În predica rostită, Părintele Episcop a îndemnat să-L urmăm toată viaţa pe Mântuitorul Hristos, dar şi pe cea Care L-a ascultat, Maica Sa.
„Să luăm aminte la viaţa simplă a Maicii Domnului care s-a mulţumit cu ceea ce avea, căci ea a trăit în simplitate, iar pe de altă parte a trăit în curăţie”.
„Trebuie să medităm şi la dragostea şi smerenia Preasfintei Născătoare şi nu ne vom pierde niciodată, plecându-ne genunchii în faţa icoanei sale şi spunând împreună cu Arhanghelul Gavriil: Bucură-te cea plină de dar Domnul este cu tine”.
Ierarhul a îndemnat ca în această perioadă să înmulţim rugăciunea: „Trebuie să ne rugăm mai profund pentru toată lumea”, insistând că „nu trebuie să ne oprim din rugăciune mai ales în aceste vremuri”.
Mănăstirea Nera este ocrotită şi de Sfinţii Arhangheli, Sfinţii români, Cuviosul Mucenic Ioan Rusul, Sfântului Ierarh Nicolae şi Cuviosului Siluan Athonitul, întrucât aşezământul monahal are mai multe paraclise.
Măicuţele de la Mănăstirea Nera şi-au ales ca îndeletnicire pregătirea unor tratamente medicinale naturale în Laboratoarele Nera Plant, sub îndrumarea Dr. Pavel Chirilă, medic fitoterapeut şi homeopat.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 779, Ultimul acces: 2026-10-07 00:25:32