Să nu ne pierdem nădejdea, îndeamnă Arhiepiscopul Ciprian[2020-03-27]de Gheorghe Anghel„Trebuie să fim uniţi, să fim puternici şi să ne ancorăm cu credinţă în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preasfintei Sale Maici”, a spus Arhiepiscopul Ciprian în predica de Buna Vestire rostită la Catedrala Voievodală din Buzău. Ierarhul a făcut referire la pandemia care a lovit întreaga umanitate şi a îndemnat la nădejde. „Ne confruntăm cu o nenorocire, pe care generaţiile de astăzi nu au cunoscut-o până astăzi, însă nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu va îngădui Dumnezeu să piară zidirea mâinilor Sale”, a spus Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Înaltpreasfinţia Sa a remarcat că „nu cunoaştem raţiunile pentru care Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o astfel de încercare” şi a subliniat că o putem depăşi numai printr-o disciplină strictă, în ascultare şi rugăciune. „Să nu ne pierdem speranţa, dragii mei. Întru ascultare şi smerenie, să respectăm cu stricteţe regulile ce ni s-au impus, chiar dacă ni se par severe, şi să înţelegem că altă soluţie pentru a depăşi această criză sanitară nu există decât aceea de a rămâne izolaţi în casele noastre, dar uniţi prin aceeaşi credinţă şi prin aceleaşi gânduri de speranţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”. „Ne rugăm Părintelui ceresc şi Sfintei Fecioare Maria să ne dăruiască înţelepciunea de a face ceea ce este bine şi folositor pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, să ne întărească în credinţă şi în lupta concretă cu acest inamic invizibil, numit «coronavirus», pentru ca, la final, să ieşim biruitori şi să-I putem mulţumi din toată inima lui Dumnezeu Cel bun, milostiv şi iubitor de oameni”. „Să continuăm cu mult curaj această luptă nevăzută”, a încheiat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 876, Ultimul acces: 2026-10-07 03:10:49
|
Timp total: 0.03s...
[]:1