Acces gratuit la biblioteci online din ţară şi din lume[2020-03-25]de Ştefana TotorceaLectura se mută online. Pasionaţii de studiu au acces gratuit la documentele digitalizate de la Biblioteca Naţională a României şi din alte biblioteci internaţionale. Editurile româneşti oferă şi ele versiuni digitale ale unor cărţi religioase, de ficţiune şi pentru copii. Cei pasionaţi de documentare au acces la Biblioteca Digitală Mondială UNESCO. Ea conţine aproape 20.000 de documente din 193 de ţări, datând din anul 8000 înainte de Hristos şi până în prezent, cu descrieri în şapte limbi: arabă, spaniolă, engleză, franceză, portugheză, rusă şi chineză. La o căutare după termenul „Romania”, site-ul a returnat documente digitalizate precum „Pravila lui Vasile Lupu”, primul Cod Civil de legi tipărit în română, sau fotografii de Carol Popp de Szathmári, primul fotograf din Regatul României şi primul fotograf de război din lume. Cele de mai sus au fost puse la dispoziţia UNESCO de Biblioteca Naţională Digitală a României, care are mai multe colecţii disponibile aici. Colecţii româneşti de documente expuse online sunt şi în Europeana – Bibliotecă digitală, muzeu şi arhivă. Există şi Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene, disponibil la adresa www.manuscriptorium.com. Editurile româneşti nu rămân nici ele mai prejos, creând mici biblioteci virtuale. Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei oferă pe site-ul său o astfel de bibliotecă. De la secţiunea Cărţi gratuite pot fi descărcate cărţi duhovniceşti şi cărţi pentru copii. Editura Predania din Bucureşti are versiuni integrale care pot fi descărcate din dreptul fiecărei apariţii editoriale (clic pe opţiunea „Descarcă PDF”): de exemplu, de la secţiunile Părinţi duhovniceşti şi Cărţi pentru copii. Editura Humanitas a pus de asemenea la dispoziţia cititorilor o bibliotecă virtuală. Aici se găsesc cărţi de ficţiune, memorialistică, eseu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-10-05 18:23:40
|
Timp total: 0.03s...
[]:1