63 de ani de la semnarea tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

63 de ani de la semnarea tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene

[2020-03-25]
de Iulian Dumitraşcu

Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos semnau în 25 martie 1957, la Roma, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) „pentru a acţiona în vederea integrării şi a creşterii economice prin intermediul comerţului”. De la momentul istoric au trecut 63 de ani.
Tratatul a suferit în timp mai multe modificări, iar actualmente are denumirea de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Crearea Uniunii Europene (UE) prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992) a marcat încă un pas pe calea unificării politice a Europei.
Documentul a fost semnat în data de 7 februarie 1992 de cele 12 state care formau la acea dată construcţia comunitară: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Marea Britanie.
În 2007, România şi Bulgaria au devenit membre ale UE. În acelaşi an, Slovenia a adoptat moneda euro, urmată în 2008 de Cipru şi Malta, de Slovacia în 2009, de Estonia în 2011, de Letonia în 2014 şi de Lituania în 2015.
La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat în mod oficial Consiliul European decizia sa de a părăsi UE iniţiind procedura oficială de retragere, angajând Regatul Unit să părăsească UE la 29 martie 2019.
În urma votului negativ al Parlamentului britanic faţă de Acordul negociat între UE şi guvernul condus de Theresa May, această dată a fost extinsă până la 31 octombrie 2019. Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeana la 31 ianuarie 2020.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 920, Ultimul acces: 2026-10-06 01:37:59