Patriarhul României recomandă grijă la sănătatea psihică, acasă. Maica Domnului poate fi de mare ajutor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul României recomandă grijă la sănătatea psihică, acasă. Maica Domnului poate fi de mare ajutor

[2020-03-25]
de Sorin Ioniţe

De Buna Vestire, celebrată în toată România în condiţii impuse de pandemie, Patriarhul Daniel a atras atenţia că statul acasă ne poate îmbolnăvi din punct de vedere psihic.
Patriarhul a spus că Maica Domnului ne este de mare ajutor în perioada actuală şi că trebuie să stăm acasă într-un mod pozitiv şi activ, în rugăciune şi în activităţi bune.
Îndemnurile Preafericirii Sale au făcut referire la întărirea în credinţă, la rugăciune şi solidaritate cu medicii, cu cei în suferinţă sau cei descurajaţi.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a slujit de Buna Vestire, 25 martie 2020, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.
La predică, a adus în atenţie Acatistul Bunei Vestiri şi în special rugăciunea de la finalul acestui imn.
„Această rugăciune este foarte folositoare mai ales în această vreme în care toată lumea se confruntă cu pandemia, cu această boală, cu acest inamic nevăzut, dar care seceră vieţi omeneşti şi care introduce teama, frica în toţi oamenii de pe glob”.
Patriarhul a spus că în această perioadă trebuie să ne rugăm mai mult Maicii Domnului să ne ocrotească, „pentru că ea are inimă de mamă”.
„Ea este ocrotitoarea copiilor, a părinţilor, a maicilor şi călugărilor din mănăstiri, este ocrotitoarea celor săraci, celor bolnavi, celor întristaţi, celor necăjiţi (…) Ea este iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubeşte nimeni, adică pentru cei care sunt uitaţi, marginalizaţi, singuri, abandonaţi”.
„Maica Domnului poate fi de mare ajutor dacă-i cerem sprijinul mai ales în această vreme de încercare pentru că ea are inimă de mamă, are iubire milostivă şi smerită faţă de toţi oamenii. Este grabnic ajutătoare, este mult folositoare atunci când noi, cu credinţă puternică şi cu multă smerenie îi cerem ajutorul Său”.
Gândurile Părintelui Patriarh s-au îndreptat în rugăciune spre toţi cei afectaţi de noul coronavirus:
„Să ne rugăm Maicii Domnului să întărească pe toţi cei care se află în boală, să dăruiască tuturor celor care nu se află în boală înţelepciune ca să se ferească de boală, să ajute pe toţi medicii şi tot personalul medical care îngrijeşte de cei bolnavi, să ajute pe toţi cei care săvârşesc fapte de milostenie ajutând pe cei bătrâni, pe cei săraci, pe cei singuri şi să-i ajute şi pe cei care îi încurajează pe alţii”
Statul acasă pozitiv şi activ
În aceeaşi predică, Patriarhul Daniel a oferit câteva răspunsuri la întrebarea „Cum stăm acasă?” în condiţiile în care nu putem participa la slujbele bisericii şi ne îndepărtăm fizic cât mai mult de ceilalţi oameni.
„Nu trebuie în această perioadă să cădem în deznădejde, ci să ne întărim în credinţă”, a încurajat Părintele Patriarh.
„Dacă nu stăm acasă în mod folositor, statul acasă ne poate îmbolnăvi, chiar dacă nu luăm virusul. Prin faptul că devenim descurajaţi. Dacă teama de boală devine o psihoză sau o nevroză colectivă, noi deteriorăm sănătatea noastră psihică chiar dacă sănătatea trupului nu este atinsă de acest virus care a răspândit boala în toată lumea”.
„La întrebarea «Cum stăm acasă?» noi răspundem: În mod pozitiv şi activ. Prin rugăciune şi prin activităţi bune”, a continuat Preafericirea Sa, oferind mai multe exemple:
1. Ne rugăm dimineaţa, la prânz şi seara, folosim cărţi de rugăciuni dar şi rugăciunile pe care le cunoaştem pe de rost. Citim cărţi duhovniceşti care ne luminează sufletul, ne întăresc credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni.
2. Comunicăm în fiecare zi cu cei din casă faţă către faţă, dar şi cu cei de afară prin telefon sau prin scris pentru a-i încuraja şi pentru a cultiva speranţa şi activitatea lor.
„Dacă încurajăm pe alţii ne încurajăm şi pe noi înşine, dar, în acelaşi timp, întărim, intensificăm comuniunea frăţească cu semenii noştri”.
3. Urmărim emisiuni la radio şi televiziune care ne luminează şi ne îmbogăţesc sufleteşte, nu emisiuni care ne transmit panică sau teamă sau descurajare.
4. Ajutăm cu vorbă bună şi cu faptă bună pe cei care au nevoie de ajutorul nostru şi, de asemenea, în această perioadă terminăm lucrări pe care n-am apucat să le terminăm din lipsă de timp.
5. În acest timp trebuie să facem proiecte pozitive pentru perioada care urmează după ce încetează epidemia actuală.
„Trebuie să fim activi atunci când suntem acasă prin aceste activităţi spirituale, intelectuale şi de încurajare a semenilor noştri, de întărire în credinţă şi în iubire faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi faţă de semeni prin fapte bune”.
La finalul slujbei de duminică Patriarhul Daniel a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii:
La ora 12:00, toate clopotele bisericilor din ţară au răsunat pentru a marca o rugăciune comună în vreme de grea încercare din cauza epidemiei, când clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 887, Ultimul acces: 2026-10-06 02:05:40