Papa se roagă pentru familiile cu greutăţi economice din cauza pandemiei[2020-03-23]Luni, 23 martie 2020, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Celebrarea euharistică a început ca de obicei la ora Romei 7.00 şi a fost transmisă pe Internet. La începutul slujbei, Papa a spus că se roagă pentru toţi cei care întâmpină dificultăţi economice din cauza pandemiei de Coronavirus, în special pentru familiile care au ajuns în imposibilitatea de a mai merge la muncă. Predica la Sfânta Liturghie a fost dedicată lecturilor biblice ale zilei, iar Papa a pus accentul pe intensificarea rugăciunii în această perioadă şi pe necesitatea de a ne ruga cu credinţă, statornicie şi curaj.„Să ne rugăm astăzi pentru persoanele care, din cauza pandemiei, încep să simtă problemele economice, pentru că nu pot merge la muncă, iar toate acestea se răsfrâng asupra familiei. Să ne rugăm pentru lumea care are această problemă”, a spus Sfântul Părinte. În predică, a comentat lecturile biblice ale zilei şi a scos în evidenţă pagina Evangheliei după Sf. Ioan (4,43-54). Vorbind despre minunea prin care Isus îl vindecă pe fiul unui slujbaş împărătesc, un funcţionar public, Papa a îndemnat la intensificarea rugăciunii, despre care a spus că, mai ales în această perioadă, trebuie să fie însoţită de credinţă, statornicie şi curaj. Aşadar, „un tată care cere sănătate pentru fiul său. Domnul îi dojeneşte puţin pe toţi, chiar şi pe el: ‘Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi’ (v. 48). Funcţionarul, în loc să tacă şi să îşi închidă gura, merge înainte şi îi spune: ‘Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu’ (v. 49). Iar Isus îi răspunde: ‘Mergi, fiul tău trăieşte!’ (v. 50). Pentru a face „o adevărată rugăciune”, a subliniat Papa, „este nevoie de trei lucruri”. „Primul lucru este credinţa: dacă nu aveţi credinţă… De multe ori, rugăciunea este numai orală, cu gura, dar nu vine din credinţa inimii, sau vine dintr-o credinţă slabă. Să ne gândim la celălalt tată, al fiului îndrăcit, când Isus îi răspunde: ‘Toate sunt cu putinţă celui care crede’. Tatăl a spus lămurit: ‘Cred, dar măreşte credinţa mea’.” „Credinţa în rugăciune. Să ne rugăm cu credinţă, fie când ne rugăm afară, fie când venim aici şi Domnul e acolo: dar chiar am credinţă sau este o obişnuinţă? Să fim atenţi în rugăciune: să nu cădem în obişnuinţă fără a fi conştienţi că Domnul este, că vorbesc cu Domnul şi că El este capabil să rezolve problema. Prima condiţie pentru o adevărată rugăciune este credinţa”. A doua condiţie este „ceea ce Isus însuşi ne învaţă: statornicia. Unii cred că harul nu vine: nu au această statornicie, pentru că, în realitate, ei nu au nevoie de har sau nu au credinţă”. Statornicia este în centrul parabolei lui Isus despre cel care merge la vecin în toiul nopţii ca să îi ceară pâine: „statornicia de a bate la uşă”; sau despre văduva cu judecătorul nedrept: insistă şi insistă şi iar insistă. „Credinţa şi statornicia merg împreună, pentru că dacă tu ai credinţă, eşti sigur că Domnul îţi va da ceea ce îi ceri. Iar dacă Domnul te face să aştepţi, bate iar şi iar la uşă şi, în cele din urmă, Domnul îţi va da harul”. Cu o precizare: „Domnul nu face aşa ca să facă pe interesantul sau pentru că spune ‘E mai bine să aştepte’. Nu. O face pentru binele nostru, ca să luăm lucrurile în serios. Să luăm rugăciunea în serios, nu ca papagalii: bla, bla, bla şi nimic mai mult. Isus însuşi ne reproşează: ‘Nu fiţi ca păgânii care îşi închipuie că eficacitatea rugăciunii stă în cuvinte, în multe cuvinte’. Nu. Este vorba de statornicie acolo, este credinţă”. În fine, cel de-al treilea lucru pe care „Dumnezeu îl vrea în rugăciune este curajul”. Unii, a recunoscut Papa, ar putea să se întrebe: chiar „e nevoie de curaj pentru a se ruga şi a sta înaintea Domnului?” „Este nevoie”, a spus Pontiful. Este „curajul de a sta acolo cerând şi mergând înainte, mai mult, ca şi cum – nu vreau să spun o erezie – ca şi cum l-ai ameninţa pe Domnul”. Este „curajul lui Moise înaintea lui Dumnezeu când Dumnezeu vrea să distrugă poporul şi să îl facă pe el conducătorul unui alt popor. El spune: Nu, eu stau împreună cu poporul. Curaj. Curajul lui Abraham, când negociază salvarea Sodomei: Şi dacă ar fi 30, şi dacă ar fi 25, şi dacă ar fi 20… Curaj. Este nevoie foarte mult de această virtute a curajului, nu doar pentru activităţile apostolice ci şi pentru rugăciune”. „Credinţă, statornicie şi curaj. În aceste zile în care este necesar să ne rugăm, să ne rugăm mai mult, să ne gândim dacă noi ne rugăm în acest fel: cu credinţa că Domnul poate să intervină, cu statornicie şi curaj. Domnul nu dezamăgeşte, nu dezamăgeşte. Ne face să aşteptăm, îşi ia timpul Său, dar nu dezamăgeşte. Credinţă, statornicie şi curaj”. La finalului Sfintei Liturghii, care s-a încheiat cu un moment de adoraţie şi de Binecuvântare euharistică, Sfântul Părinte i-a invitat pe cei care urmăreau prin mijloacele de comunicare să facă Împărtăşania spirituală. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 863, Ultimul acces: 2026-10-08 00:34:17
|
Timp total: 0.04s...
[]:1