Papa Francisc: Cenuşile noastre mizerabile sunt iubite de Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Cenuşile noastre mizerabile sunt iubite de Dumnezeu

[2020-02-27]
Cenuşa primită pe frunte de credincioşi în Miercurea Cenuşii a fost liantul predicii pe care Papa Francisc a ţinut-o la intrarea în Postul Mare. Această cenuşă, a spus el, ne aminteşte că venim din pământ şi că în pământ ne vom întoarce. „Adică suntem slabi, fragili, muritori. În cursul secolelor şi al mileniilor suntem în trecere, în faţa imensităţii galaxiilor şi a spaţiului suntem minusculi. Suntem praf în univers. Dar suntem praful iubit de Dumnezeu. Domnului i-a plăcut să adune praful nostru în mâini şi să sufle asupra sa suflul său de viaţă. Astfel suntem praf preţios, destinat să trăim pentru totdeauna. Suntem pământul asupra căruia Dumnezeu a revărsat cerul său, praful care conţine visele sale. Suntem speranţa lui Dumnezeu, comoara Sa, gloria Sa.”

Sfântul Părinte a mers la început la biserica Sf. Anselm, din Roma, unde s-a rugat un timp în tăcere. A mers apoi în procesiune la Bazilica Santa Sabina, pentru celebrarea Liturghiei şi impunerea cenuşii. La procesiunea cu Cardinali, Episcopi, preoţi, călugări benedictini, fraţi dominicani şi laici, între cele două biserici, s-a cântat Litania Sfinţilor. Tradiţia pelerinajului de la începutul Postului Mare, condus de Episcopul Romei, cu participarea credincioşilor, pe la mormintele martirilor, datează aproximativ din secolul al IV-lea.
Papa a recomandat evitarea lecţiilor de morală, invitând în schimb „să recunoaştem că cenuşile noastre mizerabile sunt iubite de Dumnezeu. Este timp de har, pentru a primi privirea de iubire a lui Dumnezeu asupra noastră şi, priviţi astfel, să ne schimbăm viaţa.” A sugerat următoarea întrebare: „Eu, pentru ce anume trăiesc?” Şi a continuat: „Dacă trăiesc pentru lucrurile din lume care trec, mă întorc la praf, reneg ceea ce Dumnezeu a făcut în mine. Dacă trăiesc numai pentru a duce acasă un pic de bani şi a mă distra, pentru a căuta un pic de prestigiu, a face un pic de carieră, trăiesc din praf. Dacă judec rău viaţa numai pentru că sunt ţinut în consideraţie suficientă sau nu primesc de la alţii ceea ce eu cred că merit, încă rămân privind praful. Nu suntem în lume pentru aceasta. Valorăm mult mai mult, trăim pentru mult mai mult: pentru a realiza visul lui Dumnezeu, pentru a iubi.”
Între sfaturile concrete Pontiful a recomandat ca faptele de caritate din Post să le facem „fără prefăcătorii, fără duplicităţi, fără ipocrizie”, întrebând „de câte ori facem ceva numai pentru a fi aprobaţi, pentru imaginea noastră, pentru egoul nostru!” A îndemnat apoi la curăţirea prafului care s-a depozitat pe inimă- adică la practicarea Spovezii. Iar primul pas, a spus el, este „să ne punem în faţa Răstignitului, să stăm acolo, să privim şi să repetăm: ‘Isuse, Tu mă iubeşti, transformă-mă… Isuse, tu mă iubeşti, transformă-mă…’ Să mergem (apoi) la primirea iertării lui Dumnezeu, la Spovadă, pentru că acolo focul iubirii lui Dumnezeu consumă cenuşa păcatului. Îmbrăţişarea Tatălui la Spovadă ne reînnoieşte înăuntru, ne curăţă inima. Să ne lăsăm împăcaţi pentru a trăi ca fii iubiţi, ca păcătoşi iertaţi, ca bolnavi vindecaţi, ca nişte călători însoţiţi. Să ne lăsăm iubiţi pentru a iubi. Să ne lăsăm ridicaţi, pentru a merge spre ţintă, Paştele. Vom avea bucurie de a descoperi că Dumnezeu ne învie din cenuşa noastră.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-10-05 21:29:36