ZMT 2019: Papa Francisc a ajuns în Panama[2019-01-23]întâmpinat în PanamaUltima oară când un Papă a coborât dintr-un avion pe solul Republicii Panama a fost acum 36 de ani. Era 5 martie 1983, iar Papa era Ioan Paul al II-lea. Lumea era dominată de SUA şi USSR, iar Motorola lansa primul telefon mobil, foarte diferit de cel pe care unii probabil citesc acum aceste rânduri. Miercuri, 23 ianuarie 2019, din avion a coborât Papa Francisc, după circa 13 ore de zbor şi cu 6 ore decalaj de fus orar. Astfel că, normal, Papa Francisc arăta obosit la coborârea din avionul Alitalia, unde a fost întâmpinat de preşedintele panamez Juan Carlos Varela Rodríguez şi de prima doamnă. Cu capetele aplecate au ascultat imnurile naţionale ale celor două state, Sfântul Părinte dând apoi mâna cu diversele autorităţi prezente. Forţele de securitate l-au condus după aceasta pe Sfântul Părinte spre maşina care îl aştepta să îl ducă la Nunţiatura Apostolică, aflată la circa 28km de aeroport. Dar pe când să intre în maşină, Papa s-a întors şi a salutat mulţimea care se agita frenetic pentru a-i atrage atenţia, în ciuda temperaturii de 33 de grade şi a umidităţii mari din atmosferă. Atunci faţa i s-a schimbat dramatic. La vedea chipurilor zâmbitoare şi entuziaste (plus copilaşii frumoşi îndreptaţi spre el din toate direcţiile), Papa a devenit brusc animat, de parcă s-ar fi trezit atunci. Orice semn de oboseală a dispărut, fluturându-şi mâna, îmbrăţişând, binecuvântând şi radiind de plăcere. Joi, programul Papei începe de dimineaţă. Primul moment este la palatul prezidenţial, pentru vizita de curtoazie şi întâlnirea cu autorităţile locale, respectiv cu membrii corpurilor diplomatice. De asemenea, de la 11.15, va avea o importantă întâlnire cu Episcopii din America Centrală, după care va lua masa de amiază. Dar apogeul zilei, cel puţin din punctul de vedere al tinerilor, va fi ceremonia de deschidere a Zilei Mondiale a Tineretului, pe Campo Santa Maria di Antigua, unde va ţine un discurs. (după materialul semnat de Seán-Patrick Lovett pentru Vatican News) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1497, Ultimul acces: 2026-10-02 04:37:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1