Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 500.000.000.000 de lei vechi anul trecut pentru acte caritabile[2011-02-15]Ionel DancuPatriarhul Daniel Biserica Ortodoxă Română a publicat luni bilanțul activității pe 2010. Printre activitățile "misionare" și "liturgice", 50.000.000 de lei au luat calea filantropiei. "Cu jertfelnicie sau dăruire de sine", Patriarhia a ajutat anul trecut peste 1.000.000 de români, din care: 152.270 de copii, 37.261 de persoane cu dizabilități, 660.601 de persoane vârstnice și 179.583 de familii sărace. Suma totală a filantropiei BOR a ajuns la 49.584.926,88 de lei. Biserica a mai înființat așezăminte pentru copii și vârstnici, centre pentru asistență, cantine și brutării sociale, grădinițe, centre medico-sociale și policlinici, centre pentru persoane fără adăpost, pentru victimele violenței familial. În cadrul activități pastoral-liturgice, BOR a sfințit biserici, a realizat canonizări de noi sfinți, ședințe și vizite în eparhii ortodoxe românești din țară și străinătate. În domeniul misionar, BOR a înființat noi parohii, a participat la evenimente și manifestări bisericești și a construit biserici. Mass-media bisericești au fost dezvoltate anul trecut: programele televiziunii Trinitas au fost extinse, publicațiile LUMINA și-au lărgit aria de difuzare prin patru ediții regionale (de Moldova, de Transilvania, de Oltenia și de Banat), s-a lansat platforma www.ziarullumina.ro și site-ul ww.catedralaneamului.ro, pagină de internet destinată construirii Catedralei Mântuirii Neamului. În anul 2010, Tipografia Institutului Biblic a tipărit 65 de titluri, în 414 584 de exemplare. Pentru pelerinaje, BOR a cumpărat două microbuze. Proiectul Catedrala Mântuirii Neamului a fost principala activitate în sectorul Monumente și Construcții Bisericești. Demarată în urmă cu puțin timp, construcția monumentalei Catedrale a Mântuirii Neamului, cea mai mare construcție ortodoxă din România, a stârnit deja numeroase reacții din partea cititorilor adevarul.ro. Peste 200 de cititori și-au exprimat deja opiniile în cadrul dezbaterii Catedrala Mântuirii Neamului va schimba definitiv aspectul centrului Bucureștiului. În bine sau nu ? Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 1023, Ultimul acces: 2026-07-24 14:45:28
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1