Liturghia pentru studenți suspendată în Barcelona pentru lipsa securității[2011-01-27]La începutul lunii noiembrie, cu puțin înainte de vizita pe care Papa Benedict al XVI-lea a făcut-o în Barcelona, un grup de studenți a început să boicoteze Liturghiile universitare. Poliției i s-a cerut să asigure securitatea accesului în capelă. La 15 decembrie, aproximativ 40 de studenți au întrerupt Liturghia din capelă. Pr. Mosen Lluis Ramos, unul dintre capelanii universitari, a spus: "sunt triste aceste boicotări", ele "împiedicând oamenii să își exprime sincer ceea ce cred, iar așa ceva nu poate fi permis".Universitatea are o înțelegere cu Arhidieceza de Barcelona din 1988. Înțelegerea permite ca o zonă din campus să fie folosită pentru Liturghii. "Articolul 18 din legea drepturilor omului și propria constituție garantează acest drept pentru cetățeni", a spus pr. Ramos. S-a încercat și verificarea celor care intră în capelă. Catolicilor li s-a cerut să se identifice, dar aceste măsuri au făcut ca și unii care s-ar fi cuvenit să intre să fie opriți. Grupul anti-catolic, format din 40 de studenți și câteva câțiva profesori, au reușit în cele din urmă - pe moment, se speră - suspendarea Liturghiei. "Au reușit să convingă administrația să facă ceea ce vor ei", a declarat un profesor catolic. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1195, Ultimul acces: 2026-07-21 03:16:15
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1