Liturghia va uni trecutul martiric al Mănăstirii Sf. Pantelimon cu prezentul misionar al Centrului Familia: Pr. Ștefan Ababei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Liturghia va uni trecutul martiric al Mănăstirii Sf. Pantelimon cu prezentul misionar al Centrului Familia: Pr. Ștefan Ababei

[2026-07-22]
de Ștefana Totorcea

Pr. Ștefan Ababei, consilier patriarhal coordonator la Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale al Administrației Patriarhale și directorul Centrului „Familia” al Patriarhiei Române din orașul Pantelimon, a vorbit miercuri despre acest centru și biserica reconstruită în cadrul lui.
Părintele consilier patriarhal coordonator a numit noua biseric㠄un spațiu unde Sfânta Liturghie va uni trecutul martiric al mănăstirii cu prezentul misionar al Centrului „Familia”.
Alocuțiunea a fost susținută la Centrul „Familia”, care a găzduit ședința de lucru a membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Membrii care nu sunt în concediu ai acestor organisme administrative s-au reunit pentru a discuta despre organizarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși din acest an, ședința fiind precedată de un Te Deum de ziua de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Text integral:
Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici părinți,
Domnilor consilieri,
Vă spunem Bine ați venit! la Centrul Cultural-Misionar „FAMILIA” al Patriarhiei Române. Suntem deosebit de onorați, noi ostenitorii Centrului „FAMILIA”, de prezența Preafericirii Voastre și a tuturor participanților în contextul Anului Omagial 2026 dedicat pastorației familiei creștine.
Începând cu anul 2014, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întreg ansamblul în care ne aflăm acum a început să fie rectitorit printr-o amplă renovare și modernizare. Sălile dedicate conferințelor, evenimentelor teologice, reuniunilor din viața familiilor, curtea interioară, precum și spațiile de cazări ar fi fost incomplete fără prezența unui lăcaș de cult.
Edificarea bisericii noi cu hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a reprezentat o necesitate liturgică, dar și un act de dreptate, o îndreptare morală a actelor săvârșite de regimul comunist care a demolat, în anul 1986, biserica veche a Mănăstirii Sfântul Pantelimon împreună cu aproape toate clădirile acesteia.
Ctitorită în secolul al XVIII-lea (1735) de domnitorul Grigore al II-lea Ghica, mănăstirea a fost gândită încă de la început ca parte integrantă a marelui ansamblu al Spitalului Pantelimon. De-a lungul timpului, ea a reprezentat un loc de rugăciune, un centru al îngrijirii bolnavilor, unde credința și filantropia s-au împletit într-un mod firesc.
Biserica, chiliile și instituțiile de asistență medicală au făcut din acest așezământ un reper spiritual și social al Capitalei.
Din nefericire, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, patrimoniul religios românesc a fost grav afectat de politica sistematică de demolare promovată de regimul comunist ateu. Odată cu zidurile mănăstirii, au fost distruse mărturii ale artei, istoriei și credinței, însă memoria lor nu a putut fi ștearsă. După demolarea vechii biserici din anul 1986, în anul 1987 a fost inaugurat Complexul Hotelier și Restaurantul Lebăda.
După căderea regimului comunist, printr-un act de reparație istorică, proprietatea fostului hotel a revenit Bisericii Ortodoxe Române. Fostele clădiri deja degradate au fost profund transformate, începând cu anul 2014, dând naștere noului Centru Cultural Misionar „FAMILIA” al Patriarhiei Române.
Transformarea administrativă și culturală nu era suficientă fără refacerea altarului euharistic, o dorință arzătoare a Preafericitului Părinte Patriarh care, în una din vizitele sale de lucru, afirma imperativ că trebuie să fie restabilită dorința ctitorilor și anume aceea ca pe acest teren să fie săvârșită Sfânta Liturghie. Așa s-a ajuns ca astăzi să ne bucurăm de o nouă biserică, un spațiu unde Sfânta Liturghie va uni trecutul martiric al mănăstirii cu prezentul misionar al Centrului „FAMILIA”.
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“ din cadrul Centrului Cultural Misionar ”FAMILIA” din orașul Pantelimon, este construită după un proiect al arhitectului Alexandru Șerban Popa și a dnei ing. Viorela Guzga, începând cu anul 2017, executant fiind societatea ARHITEKTON EXPERT CONSTRUCT SRL reprezentată de dna. ing. Violeta Codrescu.
Edificiul este construit în stil românesc-muntenesc, având înglobate toate caracteristicile arhitecturii muntene și are dimensiunile de 24 m lungime, 12 m lățime și o înălțime de 24m la vârful turlei.
Colonada pridvorului se continuă cu alte coloane înglobate în pereții exteriori. În interior, Sfântul Altar este prelungit cu spațiu închis pentru Proscomidie, pe latura de nord. Turla naosului se sprijină pe patru arce triumfale, absidele fiind rectangulare, iar trecerea se face prin mai multe arce în descreștere. Pronaosul are o cupolă ce se descarcă de asemenea, pe patru arce mari.
Pridvorul este deschis cu colonadă. Spațiul este împărțit în două cupolete — pe pandativi (Nord și Sud). Central este situată o boltă în cruce cu ogive. Pereții sunt susținuți de coloane, iar între coloane sunt arce trilobate cu acolad㠖 motiv arhitectural specific edificiului.
Lucrările de pictură murală în tehnica frescă au fost începute în luna decembrie 2024 și terminate în anul 2026 sub directa îndrumare a pictorului Adrian Botea. Lucrările de pictură exterioară în tehnica mozaic sunt executate de pictorii soți Alexandru și Anca Costenco, lucrările de execuție a catapetesmei (cu foiță de aur și policromie) și a mobilierului liturgic (fără policromie) sunt executate de dl. sculptor Gabriel Ember.
În prezent, urmează instalarea luminilor arhitecturale, a sistemului de sonorizare, sistemului de climatizare și definitivarea picturii murale exterioare în tehnica mozaic.
În concluzie, noua biserică din cadrul Centrului Cultural-Misionar „Familia” nu reprezintă doar un simplu edificiu religios, ci inima liturgică și simbolică a întregului ansamblu de pe malul lacului Pantelimon.
Noua biserică desăvârșește viziunea programatică a Părintelui nostru Patriarh Daniel, transformând un fost spațiu de agrement într-un necesar loc al dialogului, misiunii și al restaurării spirituale a societății contemporane.
În încheiere, aș dori să mai punctez doar un singur aspect, și anume biserica este singura clădire nouă din întreg ansamblu de clădiri al Centrului „FAMILIA”. Toate celelalte corpuri de clădire au fost construite în perioada comunistă, în anii 1986-1987, care însă au fost renovate și modernizate integral, din temelie, după cum urmează:
Corpul C, numit în prezent, „Casa Sf. Pantelimon”. Lucrările de renovare au început la 01 aprilie 2014 și au fost finalizate la data de 28 octombrie 2014, rezultând o frumoasă sală de festivități cu o capacitate de aproximativ 150 persoane, o bucătărie modernă, precum și 12 camere duble de cazare.
Corpul D, numit în prezent, Sala „ACADEMICA” Lucrările de renovare au început la data de 15 februarie 2015 și au fost finalizate în 06 iunie 2016, rezultând două săli polivalente pentru conferințe de aproximativ 180 persoane fiecare, precum și o bucătărie modernă.
Corpul B, numit în prezent, Casa „PELERINUL” și Parcul ”CONCORDIA”. Lucrările au început la data de 01 mai 2016 și au fost finalizate la data de 28 septembrie 2017, rezultând 42 camere duble și un spațiu exterior generos de 800 mp destinat evenimentelor în aer liber(proiecții filme, concerte, aniversări) și promenadei.
Corpul F, numit în prezent, Sala „BELVEDERE” Lucrările au început la data de 15 martie 2018 și au fost finalizate la data de 21 iulie 2020, rezultând o sala de mese de aproximativ 80 persoane care oferă o atmosferă primitoare pentru evenimente culturale mai restrânse.
În prezent, întreaga atenție este îndreptată spre corpul central sau corpul A, cel mai mare ca dimensiuni(aproximativ 150 camere), numit în prezent ”CENTENAR”. Acesta se află la început de renovare și modernizare și va spori capacitatea Centrului pentru organizarea activităților culturale, pastorale și misionare.
Încă de la intrare, liniștea lacului și frumusețea peisajului creează o atmosferă atractivă, adecvată pentru activitățile Centrului Cultural-Misionar „FAMILIA” din orașul Pantelimon.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-07-22 19:16:10