De la Legea Talionului la iubire și iertare – Episcopul Timotei despre superioritatea învățăturii Mântuitorului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

De la Legea Talionului la iubire și iertare – Episcopul Timotei despre superioritatea învățăturii Mântuitorului

[2018-08-13]
de Sorin Ionițe

Superioritatea învățăturii Mântuitorului față de Legea Veche a fost una dintre temele abordate de Episcopul Timotei Prahoveanul în predica rostită duminică la Mănăstirea Radu Vodă.
„Până la venirea Mântuitorului lumea trăia într-o lege a răzbunării, numită a Talionului, care cerea «dinte pentru dinte și ochi pentru ochi»”, a precizat ierarhul.
Preasfinția Sa a explicat c㠄legea aceasta a funcționat tocmai pentru a-i păstra pe oameni într-o anumită disciplină și ordine” ca apoi să primească învățătura superioară a Mântuitorului: iubirea și iertarea.
„Mântuitorul a spus în repetate rânduri lucruri pe care nu le-a spus nimeni niciodată despre iubire și despre iertare și aceasta arată superioritatea învățăturii Lui”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Această temă a iertării a fost dusă foarte sus, așezată într-un loc înalt de către Mântuitorul Hristos”, a adăugat părintele episcop insistând asupra cuvintelor Mântuitorului: „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Eu însă vă spun: iubiți pe cei ce vă urăsc și faceți bine celor care vă vatămă și vă prigonesc”.
Părintele episcop a reflectat la incapacitatea omului contemporan de a ierta:
„Cine dintre noi mai poate spune că face bine cuiva care i-a făcut rău? Noi nu mai suportăm măcar un cuvânt, darămite fapte. Nu ne acceptăm rudeniile, cum să mai acceptăm vrăjmașii sau dușmanii care adeseori prin fapte, prin cuvinte, prin priviri ne arată că nu ne iubesc?”, a atras atenția ierarhul.
Totodată, Episcopul Timotei a oferit un remediu de la Sfinții Părinți pentru vindecarea incapacității de a ierta: rugăciunea.
„Trebuie ne rugăm lui Dumnezeu permanent pentru vrăjmașii noștri și poate ca rugăciunea noastră, dacă este făcută cu inimă bună, să-i întoarcă într-o zi pentru a nu se pierde nici ei, nici noi”.
La final, Preasfinția Sa a sintetizat mesajul textului evanghelic duminical: „Dacă vom ierta, și Dumnezeu ne va ierta pe noi”.
„Să avem permanent în inima noastră puterea căinței și dorința iubirii!”, le-a recomandat ierarhul celor prezenți duminică la Mănăstirea bucureșteană Radu Vodă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 25206, Ultimul acces: 2026-08-10 09:13:05