Patriarhul României a primit vizita Mitropolitului de Hama - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhul României a primit vizita Mitropolitului de Hama

[2018-08-13]
de Gheorghe Anghel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit luni, 13 august 2018, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama și împrejurimi – Patriarhia Antiohiei.
Mitropolitul Nicolae a fost însoțit de Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum.
În cadrul întrevederii de la Reședința Patriarhală au fost discutate problemele cu care se confruntă creștinii în Orientul Mijlociu.
IPS Nicolae a oferit o declarație pentru Radio Trinitas. Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro
Mitropolit Nicolae de Hama se află în țara noastră la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.
Ierarhul va participa la hramul Mănăstirii Nicula cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Într-o declarație acordată pentru Radio Trinitas, Înaltpreasfinția Sa a rememorat participarea la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași și a evidențiat credința puternică a românilor.
„Această credință este înrădăcinată în inima poporului român”, a subliniat ierarhul.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a fost ales Mitropolit de Hama în cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Patriarhiei Antiohiei din 7 iunie 2017.
S-a născut în Damasc în anul 1957. El a studiat medicina la Universitatea din Damasc, fiind specializat în chirurgie generală din anul 1984.
Din 1993 până în 1998 a studiat la Facultatea de Teologie din Balamand. A fost hirotonit episcop de Patriarhul Ignatius al IV-lea, în 2011. Acesta a fost locțiitor al Eparhiei de Hama începând din 30 martie 2017.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 536, Ultimul acces: 2026-08-09 03:57:34