Iubirea față de Hristos, medicamentul prin care Sf. Pantelimon a reușit să devină vindecător – Arhiepiscopul Casian - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Iubirea față de Hristos, medicamentul prin care Sf. Pantelimon a reușit să devină vindecător – Arhiepiscopul Casian

[2018-07-27]
de Iulian Dumitrașcu

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a spus la hramul Mănăstirii „Lacu-Sărat” din Brăila că iubirea față de Hristos a fost „medicamentul prin care Sfântul Pantelimon a reușit să devină vindecător”.
Din această iubire „s-a născut iubirea față de aproapele, iubire ce ne conduce la unitate în credință și la solidaritatea dintre noi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În omilia rostită, ierarhul a mai punctat c㠄Sfântul Pantelimon este ocrotitorul Mănăstirii din Stațiunea Lacu-Sărat, dar este și Tămăduitor al bolnavilor care vin în această stațiune recunoscută drept o «Vitezdă» pentru sănătatea trupească”.
„Aceste două ipostaze, de sănătate sufletească și trupească, arată încă o dată rolul Bisericii de a fi un spital obștesc al sufletelor și al trupurilor noastre și, totodată, un loc al iubiri lui Dumnezeu față de toți oamenii”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
Părintele Arhiepiscop a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Episcopul Visarion al Tulcii.
Hramul binecunoscutei mănăstiri brăilene a reunit numeroși pelerini veniți în mod special la sărbătorirea Sfântului Pantelimon, credincioși aflați la tratament în stațiunea Lacu-Sărat, oficialități locale și județene, cadre medicale din Brăila și de la baza de tratament a stațiunii Lacu-Sărat,precum și monahi și monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii trecuți la cele veșnice.
Mănăstirea Lacu-Sărat este cea mai nouă mănăstire din județul Brăila și și-a început activitatea în 27 iulie 1996, când Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a sfințit locul și a pus piatra de temelie a bisericii.
În 27 iulie 1999 s-a sfințit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic și Doctor fără de arginți Pantelimon, ocrotitorul și vindecătorul bolnavilor, și s-a inaugurat și corpul de chilii al mănăstirii.
Biserica mănăstirii este realizată din lemn, în stil maramureșean, cu o turlă-clopotniță, care se ridică până la înălțimea de 24 metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. În custodia mănăstirii se află nouă icoane datând din secolul al XIX-lea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2373, Ultimul acces: 2026-08-05 10:23:55