Biserica Parohiei Timișoara – Fabric a primit la resfințire ca ocrotitor pe Sf. Spiridon - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica Parohiei Timișoara – Fabric a primit la resfințire ca ocrotitor pe Sf. Spiridon

[2018-07-17]
de Florin Nicolaie

Duminică, 15 iulie 2018, Mitropolitul Ioan al Banatului a târnosit biserica parohiei Timișoara – Fabric, prilej cu care a acordat un al doilea hram dedicat Sfântului Spiridon al Trimitundei.
Sfântul Ierarh Spiridon a trăit în perioada Sfântului împărat Constantin cel Mare, fiind unul din părinții care au participat la primul Sinod Ecumenic. La acest sinod a fost combătută erezia preotului Arie din Alexandria, care nega dumnezeirea lui Iisus Hristos.
El a demonstrat celor de la Sinodul I Ecumenic cum Dumnezeu este unul în ființă, dar întreit în persoane prin exemplul unei cărămizi.
Sfântul Spiridon a strâns o cărămidă în mână, iar în partea de sus a ei s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui.
De asemenea, Dumnezeu i-a dat Sfântului Spiridon harul tămăduirilor, făcând multe minuni pe parcursul vieții, dar chiar și după trecerea sa la cele veșnice.
„Așezarea unui al doilea hram este semn al cinstirii aduse unui sfânt ce a „patronat” ridicarea bisericii”, a spus părintele paroh Cosmin Panțuru.
În ultimii doi ani, prin eforturile preoților, ctitorilor și credincioșilor, biserica a trecut printr-un proces de restaurare atât la exterior, cât și la interior.
Biserica a fost construită între anii 1911-1912, iar prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în 22 septembrie 1913.
Târnosirea bisericii a fost oficiată în data de 5 aprilie 1936 de Episcopul Andrei Mageriu al Aradului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 694, Ultimul acces: 2026-08-04 01:05:03