Spectacolul de teatru „Osânda cărților” va fi pus în scenă la Penitenciarul Rahova - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Spectacolul de teatru „Osânda cărților” va fi pus în scenă la Penitenciarul Rahova

[2018-07-10]
de Iulian Dumitrașcu

Spectacolul de teatru „Osânda cărților” dedicat Centenarului Marii Unirii va fi jucat în 11 iulie 2018 pe scena sălii de festivități a Penitenciarului Rahova, cu începere de la ora 10:00.
„Osânda cărților” este un spectacol de teatru de o mare sensibilitate, cu valoare literară, educativă și documentară care recreează personaje din viața reală, apreciate de critica de specialitate.
Textul aparține Părintelui Bogdan-Aurel Teleanu, spectacolul fiind regizat de actrița Simona Pandele.
Ideea unui spectacol de teatru pentru deținuții din acest penitenciar a izvorât din faptul că piesa de teatru “Osânda cărților” a fost inspirată de unul din preoții de la biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București, părintele Petru Gh. Savin, care a fost cercetat și închis de Securitatea comunistă la închisoarea Rahova 3 (Ghencea).
Scopul acestui spectacol este de a atrage atenția persoanelor private de libertate asupra însemnătății personalităților din penitenciarul Rahova care au avut legătură dramele prin care a trecut poporul roman în ultima sută de ani: Primul Război Mondial, participarea la Marea Unire, închisorile comuniste de după al Doilea Război Mondial și rezistența prin cult și cultură împotriva opresiunii comuniste etc.
Spectacol conține scene puternice, interpretate cu convingere de o trupă de tineri actori coordonați de Simona Pandele care transpun ideea creștină potrivit căreia „apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost și făuritorii Marii Uniri”.
Din distribuția acestui spectacol fac parte actorii Simona Pandele, Dan Apăvăloaie, Adina Iftime, Andrei Butu și Maria Ene.
Acest proiect se desfășoară cu sprijinul cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 598, Ultimul acces: 2026-08-07 10:30:21