Iași: Au început lucrările Conferinței Internaționale pentru Educația Adulților[2018-04-25]de Sorin IonițeA cincea Conferință Internațională pentru Educația Adulților, cu tema Educația pentru valori. Continuitate și context, se desfășoară la Iași și Chișinău în perioada 25-28 aprilie 2018. Deschiderea oficială a avut loc miercuri la Iași începând cu ora 9:30, în Aula Magna Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC). A cincea ediție este dedicată Centenarului Marii Uniri Evenimentul este organizat de consorțiul Universitaria, format din: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara -, International Adult and Continuing Education Hall of Fame, Outrech University, Oklahoma, USA și Universitatea de Stat din Moldova. Manifestarea are ca scop stimularea dezbaterilor, schimbul de bune practici, încurajarea reflecțiilor și ideilor privind modul în care se pot îmbunătăți practicile în domeniul educației adulților, precum și identificarea unor modalități eficiente de optimizare a educației continue și a adulților. Programul complet al conferinței este disponibil aici. Mesajul Patriarhului Daniel Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj participanților la cea de-a 5-a Conferință Internațională pentru Educația Adulților. Intitulată Continuitatea cultivării valorilor, un dar al unității spirituale, adresa face referire la actualitatea și importanța educației. Problema educației pentru valori rămâne mereu actuală, pentru Familie și Școală, dar și pentru alte componente ale sistemului social, iar pentru Biserică este o vocație fondatoare, confirmată de tradiție și de prezentul deschis spre viitor, spune Patriarhul Daniel. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 766, Ultimul acces: 2026-08-05 09:35:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1