Mitropolitul Banatului a condus pelerinajul de Florii din Timișoara[2018-04-01]Publicat de Gheorghe Anghel 01.04.2018Pelerinajul de Florii Timișoara Pornind din trei puncte diferite, credincioșii timișoreni care au participat la pelerinajul de Florii s-au îndreptat spre Catedrala Mitropolitană unde au fost întâmpinați de PS Paisie Lugojanul. Grupul de credincioși care a pornit de la Centrul Eparhial a fost condus de Mitropolitul Banatului. În continuare, cei prezenți au participat la slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, informează site-ul oficial al Eparhiei. La final, IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, a rostit o omilie care a făcut referire la însemnătatea acestei sărbători ce inaugurează ultima săptămână din viața pământească a Mântuitorului Hristos. Pelerinajul de Florii datează din sec. 4 Pelerinajul de Florii își are originea încă din perioada secolului al IV-le, când creștinii celebrau Floriile într-un mod cu totul special. La București, pelerinajul de Florii a fost interzis de regimul comunist în 1948 și a fost reluat în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După anul 2008 practica pelerinajului din ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim s-a răspândit în maimulte orașe ale țării. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 773, Ultimul acces: 2026-08-07 07:55:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1