Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Radu Vodă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Radu Vodă

[2018-02-20]
de Gheorghe Anghel

În prima zi a Postului, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală slujba a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Alături de Preasfinția Sa a slujit părintele stareț Arhim. Nectarie Șofelaea, dar și preoți și diaconi din cadrul obștii monahale.
Ca o particularitate a acestei perioade, conform rânduielilor liturgice ale Bisericii noastre, în această primă săptămână a Postului Păresimilor este oficiată Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Canonul este citit în patru părți în primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, și integral în Joia din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști.
Din punct de vedere al structurii, canonul este un imn liturgic alcătuit din multe stihiri (peste 250), organizate în nouă cântări.
Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul pentru stihirile care urmează) și se încheie cu două laude de cinstire, una adresată Sfintei Treimi și una către Maica Domnului.
Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 27486, Ultimul acces: 2026-08-07 01:32:23