Principesa Maria în vizită la Protoieria Câmpina[2018-02-15]de Gheorghe AnghelPrincipesa Maria a vizitat miercuri sediul protoieriei Câmpina, unde a fost întâmpinată de protoiereul Grigorie Melnic împreună cu un grup de preoți din protopopiat. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală s-a arătat recunoascătoare Bisericii Ortodoxe Române pentru sprijinul acordat cu prilejul trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României. Pe parcursul întregii perioade de doliu și pe toată perioada funeraliilor, protoieria a fost implicată prin participarea preoților cu multă osârdie și dragoste la sfintele rugăciuni. Faptul că ni s-a mulțumit pentru lucrul acesta consider că a fost cu adevărat un lucru minunat și ne bucură foarte mult, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele protoiereu Grigore Melnic. În anul 2008, protoieria Câmpina a fost vizitată de Principele Radu al României. Iată că după 10 ani o altă Alteță Regală a călcat pragul protoieriei noastre. Am fost cuprins de un sentiment foarte plăcut întrucât în Protoieria Câmpina rar se întâmplă un astfel de eveniment. Am fost marcați de simplitatea și eleganța Majestății Sale, Principesa Maria a României, a spus părintele secretar Moraru Constantin Mugurel. La final a avut loc o rugăciune de pomenire pentru Regele Mihai al României. A fost intonată rugăciunea Tatăl nostru de un grup de preoți din protoierie și s-a rostit rugăciunea de binecuvântare a mesei, după care a avut loc o agapă cu produse tradiționale din această zonă. Întâlnrea de la Protoieria Câmpina face parte din vizita pe care Alteța Sa Regală a efectuat-o Miercuri, 14 februarie 2018, în municipiul Câmpina și în comuna Valea Doftanei. De asemenea, Principesa Maria a vizitat Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, casa în care artistul și-a trăit ultimii ani de viață (1904-1907). Aici, Alteța Sa Regală a putut vedea ultimul atelier al pictorului Nicolae Grigorescu, precum și tablourile din patrimoniul inițial al casei memoriale și din colecțiile Muzeului de Artă din Ploiești sau ale Muzeului Național de Artă al României, informează site-ul oficial al Casei Regale. Vizita Alteței Sale Regale a continuat la Muzeul Memorial Bogdan Petriceicu Hasdeu. În continuarea vizitei, Principesa Maria a trecut pragul Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr. Aici, Alteța Sa Regală a avut o întrevedere cu domnul comisar-șef Vasile Tache, directorul Școlii, alături de reprezentanți ai conducerii instituției. Principesa Maria a vizitat, apoi, capela, muzeul, amfiteatrul, laboratoarelor de criminalistică, precum și o sală de curs ale Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina. Vizita Principesei Maria s-a încheiat la Liceul Tehnologic ,,Carol I din comuna Valea Doftanei. Principesa Maria a fost întâmpinată de doamna director Steluța Pralea și a vizitat sălile de clasă unde a stat de vorbă cu elevii și cadrele didactice ale unității de învățământ. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-08-07 11:15:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1