Ajunul Bobotezei. Zi de post aspru[2018-01-05]de Iulian DumitrașcuBiserica Ortodoxă se află vineri în Ajunul Bobotezei. Pentru a întâmpina cum se cuvine această mare sărbătoare, credincioșii țin post aspru sau chiar post negru, consumând dimineață numai Agheasmă Mare. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezați, aveau posibilitatea să participe pentru prima dată la Liturghia credincioșilor și să se împărtășească. Alte informații cu privire la modul de postire sunt consemnate de Pr. Ene Braniște în volumul Liturgica Generală. Ziua Ajunului Bobotezei (5 ianuarie) este, de asemenea, zi de ajunare, adică post desăvârșit până la vremea Ceasului IX. Postul din această zi e păstrat prin tradiție, din adâncă vechime (secolele IV-VI), când catehumenii care urmau să primească Botezul în seara acestei zile trebuia să postească, pentru a se putea împărtăși Ia Liturghia credincioșilor, la care luau parte pentru prima dată, după Botez. Astăzi, creștinii postesc în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită, la Agheasma mare. Despre vechimea postului din ajunul Bobotezei avem mărturie în Constituțiile Apostolice (cart. VII, cap. 22), care spun următoarele: «Înainte de Botez să postească însă cel ce se botează, căci Domnul a fost mai întâi botezat de Ioan și a petrecut în pustie, după aceea a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți Cine se inițiază în moartea Lui trebuie mai întâi să postească și apoi să se boteze » Se face dezlegare la untdelemn și vin (după Vecernie). Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălțarea Sfintei Cruci prăznuită în 14 septembrie, și de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită în 29 august. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1679, Ultimul acces: 2026-08-08 07:46:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1