Una dintre cele mai bine pastrate fresce din perioada stefaniana, cea de la Balinesti, are nevoie de renovare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Una dintre cele mai bine păstrate fresce din perioada ștefaniană, cea de la Bălinești, are nevoie de renovare

[2026-05-18]
de Ștefana Totorcea

Mănăstirea Bălinești din județul Suceava cere sprijin pentru renovarea iconostasului și a frescei din pronaos.
„Catapeteasma din secolul al 18‑lea, o piesă de mare valoare artistică, necesită lucrări urgente de restaurare, iar pictura din Pronaos are nevoie de integrare cromatică pentru a-și recăpăta unitatea și frumusețea originară”, transmit Stavrofora Tecla Taslovan, stareța, și obștea, pe pagina de Facebook a așezământului monahal.
„Fiecare donație devine un gest de continuitate, o contribuție la păstrarea moștenirii lăsate de Logofătul Ioan Tăutu și la redarea chipului luminos al acestei biserici unice.”
Biserica ștefaniană din Bălinești
Lucrările de renovare a construcției și a instalațiilor electrice de la biserica Mănăstirii Bălinești au fost recepționate în 2024. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești este un monument medieval unicat și de mare valoare. Atât arhitectura cu influențe gotice, cât și pictura interioară s-au păstrat aproape intacte, constituind una dintre cele mai autentice mărturii despre arta din epoca Sf. Ștefan Cel Mare.
Biserica a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din 2015, iar în 2021 aici a fost restabilită viața monahală. Maica Stareță Tecla Taslovan a fost instalată în 17 iulie 2022.
În 2024 au fost recepționate lucrările de reconsolidare și reabilitare a acestui giuvaer de artă medievală românească. Lucrările au vizat zidurile și amenajarea exterioară, podul și acoperișul, pardoseala, precum și instalațiile electrice interioare și exterioare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-05-20 16:45:38