Mihai Eminescu omagiat la Rovigo - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mihai Eminescu omagiat la Rovigo

[2015-01-21]
Duminică, 18 ianuarie 2015, în Parohia Ortodoxă Român㠄Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din Rovigo s-a organizat o manifestare culturală dedicată marelui poet național Mihai Eminescu. Evenimentul face parte din programul omagial „Dor de Eminescu”, inițiat de către Departamentul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, informează episcopia-italiei.it
Momentul a fost apreciat foarte mult atât de către cei mari, care și-au amintit cu nostalgie de marile poeme ale lui Mihai Eminescu, cât și de copiii parohiei, care, cu deosebit interes, au recitat strofe și poezii întregi din opera marelui poet. Câteva melodii pe versuri de Mihai Eminescu și o mică scenetă pe un fragment din poezia: „Scrisoarea III” au completat serbarea noastră, cu toții primind la final câte un volum de poezie, proză sau basme de Mihai Eminescu, nutrind în suflete speranța că ai noștri copii vor ajunge să cunoască și să îndrăgească opera marelui poet, conservând astfel limba și cultura neamului românesc.
„Cât timp va exista undeva în lume un singur exemplar din poeziile lui Mihai Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”. (Mircea Eliade)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1227, Ultimul acces: 2026-09-09 06:38:19