Episcopul Sofronie: În aceste vremuri, Dumnezeu vine în mod tainic și ni Se descoperă inimilor noastre - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Sofronie: În aceste vremuri, Dumnezeu vine în mod tainic și ni Se descoperă inimilor noastre

[2020-04-28]
de Iulian Dumitrașcu

Iisus Hristos nu a dorit să oblige pe nimeni să creadă în Învierea Sa, „ci S-a arătat celor puțini și prigoniți, ascunși și încuiați în casă”, a spus Episcopul Sofronie în Duminica Tomii.
„Din aceasta înțelegem că, în aceste vremuri în care credincioșii stau acasă, iar bisericile sunt închise în timpul sfintelor slujbe, Dumnezeu vine în mod tainic și ni Se descoperă inimilor noastre, conștiințelor noastre, făpturilor noastre de lut, vine și ne întărește, ne dă putere și curaj, vindecare și sănătate și energie ca să trecem cu bine peste toate încercările”, a precizat Episcopul Oradiei.
Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul cu hramul „Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei” de la Reședința Episcopală din Oradea.
În predica sa, Episcopul a explicat că în această perioad㠄Domnul Hristos ne binecuvintează așa cum ne-a binecuvântat în mod virtual atunci când i-a spus lui Toma: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! (Ioan 20:29)”.
„Domnul nostru Iisus Hristos vine să ne încredințeze de adevărul Învierii Sale și să ne aducă bucurie în vremuri de restriște, curaj pe timp de frică și panică”, a mai afirmat Părintele Episcop.
După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, a fost citită și Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 680, Ultimul acces: 2026-09-04 02:28:20